|
* * *
Duse-s rîndunele,
Iară,-n fapt de zori,
Cerul pe vîlcele
S-a umplut de grele
Negre oști de ciori.
Noaptea-i amorțită,
Beznă - în ogradă.
Frunză rugenită,
De pe ram clintită,
Vine-n geam să cadă.
Vifor și turbare
Tare-aș vrea s-aud,
Cînd, sfîșietoare,
Glasuri de cocoare
Trec, din nord, spre sud.
Dor, ce mă-nvenini:
Unde să mă duci?
Peste cîmpi străini
Bîntuie ciulini -
Cîrduri de năluci.
(1854, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|