|
* * *
Nu pot să dorm și fac lumină. Dar să citesc?
Eu n-oi pricepe iarăși nici măcar un rînd.
Clipiri de lumînare priviri îmi ostenesc,
Năluci chinuitoare trec, șir, sub ochi și-n gînd.
De ce? Cu ce-am greșit? Făcutu-ți-am cît rău?
Și oare pedepsit pot fi și că-am gîndit?
De ce așa tăios mi-a revenit surîsul tău
Și ochiul tău mă cată așa de otrăvit?
(1854, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|