|
* * *
Un zvon oare viu mă-mpresoară
Sau stăruie-n jur amintirea
Grăbitei plecări de la mine, să doară
Mai mult pentru tine iubirea?
Aud cea din urmă sau doar îmi năzare
Șoptirea de-alin?... Nu credeam că-ai să poți.
Pe cale, o pîclă de colb încă-n soare,
Ci stins e de mult huruitul de roți.
Atîta... Și clipele ruperii rele
Se-ntoarnă în țărmul iubirii, să doară
În gînduri și-n toate bătăile inimii mele…
Zvon viu sau păreri mă-mpresoară?
(1853, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|