|
* * *
Frumoaso, în deșert, amestecat în gloată,
Mîhnit străbat un drum de liniște străin,
Căci parcă nu mi-i dat să te mai văd o dată,
Vrăjiții ochi ce ai de nicăieri nu vin.
Cînd te-am zărit, păreai în lumea-ne bolnavă
O mîndră zînă dinspre alte lumi venită.
Grăbite-s tinerețe, fericire, slavă,
Iubire, dor și vis. Tu, încă mai grăbită.
Lumină nouă-n ochii tăi strălucitori
Și adevăruri noi în ei mi s-au deschis,
Cum, după neagră noapte,-ngăduit în zori
Eu sînt să văd pămîntu-nvăluit în vis.
Prea dulce vis avui, sortit să nu-mi rămînă!
Iar în mîhnire gîndurile prinse mi-s,
Și-nsingurat pe drum eu tot aștept o zînă...
Mereu în față am lumina unui vis.
(1850, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|