De ce să nu ne permitem, de ce să fim bolnăvicios de discreți? De ce să nu practicăm, pînă la urmă, sporturi populare? Se poate juca și fără faulturi, și fără trișerie. Toate lucrurile de pe lumea asta au (cel puțin) două fețe - una albă și una neagră. Chiar și noțiunile. Dacă vine un idiot (să-l numim "klute") și discreditează o idee sau o noțiune, precum cea de
muie, înseamnă că trebuie să ne luăm după el? Nu știm mai mult, nu știm mai bine? Ideile și-au găsit de-a lungul aventurii umane tot felul de vehicule. Tastatura e doar unul dintre ele, perfect legitim, de altfel. Dar, spre deosebire de ea, muia are o istorie venerabilă. Ba chiar, filozoficește vorbind, se poate afirma că... la început a fost muianul. Ideea, piața, agora (drept e că și cucuta) - pe toate le-a îmbrățișat, peste tot s-a băgat, pe toate le-a înghițit, nimic nu i-a fost străin. Trebuie curaj, trebuie sînge rece, cu toții, gînditori și
quasi gînditori, avem ceva de învățat de la Neymar, mai puțin focul din dribling, care nu poate fi predat.
