|
* * *
Iarăși, înflorit în cînt,
Glasul tău mă-ngheață.
Părăsit de tine, sînt
Răzlețit de viață.
N-am știut cît chin mi-i dat
Și ce timp în van,
De-am iubit și alintat
Fata de țigan.
Și-au făcut în mine vatră
Vise deșănțate,
Să petrec sub cer, în șatră,
Zile, nopți turbate.
Pentru ce-n încrîncenare
Cade-mi gîndul tot?
Să iubești n-ai fost în stare,
Eu să uit nu pot.
(1840-1850, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|