|
* * *
Dorm ape, și frunzișuri în pădure tac;
Arată-și albii sîni rusălci cu plete grele;
Privindu-și luna chipul rătăcit pe lac,
În ceruri lebădă-i ce trece printre stele.
Pescarii adormit-au la vetre-nsomnorate;
Zefirul aiurează, pe nimenea trezind;
Arar, pe lîngă trestii, un pește greu se zbate,
Mișcînd oglinzi de-azur în cercuri de argint.
O pace-n care sunetele plin răsună,
Ea rămînînd adînc netulburată -
Chiar cînd privighetori s-au îmbătat de lună,
Chiar dacă-n ape iarba-i de rusălci călcată...
(1847, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|