|
* * *
În ferești, lucrați din gheață
Stranii trandafiri...
Ne-a trimis, de dimineață,
Ziua musafiri.
Seară-i. Ușurat suspin:
Bîrfele-au murit.
Lîngă focul din cămin
Iar ne-am regăsit.
Lemnele trosnesc și-i cald,
Tu cu mine ești.
Luna rîuri de smarald
Toarnă în ferești.
Ai mințit și ai ascuns,
Ce-nțeleaptă ești!
Oboseala te-a pătruns,
Tu zîmbești. Zîmbești...
Gingașă înfiorare.
Visurile toate.
Dulce, calmă așteptare
Clipe nepătate.
(1847, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|