|
* * *
Corzile viței ce-am pus eu au ajuns pînă-n geam,
Geamul, sub frunză, lipsitu-i de soare
Chiar pe de-a-ntregul. Și parcă-ntr-adins
Vița-ngrelată-i de struguri ce dau către aur.
Doamnă, te rog, nu-i atinge! La ce spre ruină
Ți-i gîndul mereu ? Căci mîna de-a trece prin frunze,
Mîna mult albă, vecinii ușor or să vadă.
Spune-or: "În casă la el pe ascuns ea venit-a".
(1847, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|