|
* * *
Voi, ochi lunateci, ochi mințiți de-un crez,
Cum de-n amiezi și noaptea-n miez
Cu-atît nesaț cătați pe zare?
O bucurie risipită-n ea,
Ivind prin clipe licăr ca de stea
Răzbate-n inimă și doare?
Doriți în gol ce nu-i, ce a plecat,
Ce sufletul în el a îngropat
În taină și adînc cernit,
Căci nu va spune soarta niciodată
Pe unde-a dus și-nchis neîndurată
Ce din belșug a dăruit.
(1846, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|