|
* * *
Surîsul mîhnirii amar
În setea de rîs a mulțimii...
Glas dulce și drag, în zadar
În auz încă-o dată veni-mi-i!
De ce, din departe,-o vioară,
Sunînd într-un viers cunoscut,
Mă ține din drum și-nfioară
Cum visu-ndrăgit în trecut ?
Mîhnit și,-n uitare, duios
În lumea-i mă duce - de floare,
Iar inimii așa mîngîios
Trimite-i umilă rugare.
(1844, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|