|
* * *
Pe-al altor zile țărm cînd trece gîndul meu,
Ca-n zori, te re-ntîlnesc în cețurile minții,
Și plîns eu dulce plîng al primului iudeu
Ajuns la glia zărilor făgăduinții.
Ci nu icoanele copilăriei mă-mpresoară,
Nici reverii ce dulce și amar mă tulburară
Prin tine,-n vremi cînd am iubit înîia oară,
Eu răscolit să fiu de vijelii și pară,
Pe cînd strînsori de mîini, priviri învăpăiatte,
Uitate-anumea-n rîs, ivite în suspine,
Rupeau șirag de vorbe făr' de-nsemnătate,
Cu înțelesuri doar în mine și în tine.
(1844, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
Last edited by Cretzulynne : 04 Jun 2018 at 21:49.
|