* * *
Oare auzi în tărie-al cocorilor
țipăt,
Cîrd, cînd vîslesc ei în unghi
peste casă?
Păsări prin crengi de mesteceni se
joacă,
Tu îmi șoptești că va fi primăvară
din nou.
Pot, prea iubito, s-aștept bucurii ?
Vor veni ?
Iarna,-n obraz oare ești mai
săracă de floare ?
Zîmbet același ți-arată oglinda
mereu,
Zîmbet gingaș, de copil,
și-ntrebare-aș:
Ochii tăi dragi cînd mai plini-s de dor?
Zori cînd privești din grădina-nflorită
Ori cînd, alături, în fața căminului
stînd,
Teamă îmi e că scîntei ți-or sări pe
picior?
(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)