|
* * *
Binevenită la mine fii, noapte
Fără de margini dorită,
Caldă și blîndă și
Toată-n lumină și stele de-argint!
Iată că stins-am făclia și stau la fereastră,
Eu, neaflat la vedere, văzînd,
Pîn' la sfîrșit hotărît să aștept.
Lemnul portiței suna-va-ntr-o vreme,
Flori, clătinîndu-se-ncet, întări-vor mireasma,
Licăr de pulberi lunare juca-va-ndelung pe un șal.
(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|