|
* * *
Sub noapte, codru-nsingurat
De viscol e și geamăt plin.
Tu taci, eu tac îngîndurat,
Privind la focul din cămin.
Ni-s umbrele alăturate
În cîmpul roșu al podelii,
Ci suflete avem uitate
În voia pîclei și răcelii.
Se zbat mesteceni în suspine,
În foc trosnește-un negru ram...
Nu vrei să-mi spui ce e cu tine,
Iar eu cunosc demult ce am.
(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|