|
* * *
Ca ieri noi pluteam împreună
Prin săli, pe sub muzici măiastre...
Ardea mult firava ei mînă,
Iar ochii ardeau ca și astre.
Dar ieri, pîn' mormîntul s-o-nchidă,
La dînsa privit-am cu inimă grea,
La fruntea cea rece, de cridă,
La trup ce-n brocarturi dormea.
Dormeam, și de-asupra-mi aveam
Obraz cadaveric de lună.
Prin săli eu cu dînsa pluteam
Pe sub muzici măiastre-mpreună.
(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|