|
Firește că știam, și nu am uitat nimic.
Problema pe care o puneam eu, mai mult retoric, este dacă era mai bine cum era atunci, sau e mai bine cum e acum.
Dacă îmi apărea numele în revista Cinema, fie și la „Poșta Redacției”, știau toți colegii de serviciu și vecinii. Dacă îmi apărea un articol în „Scânteia Tineretului”, „din partea cititorilor”, sau când am apărut la televizor, mă felicitau nu numai colegii de serviciu, dar și foștii colegi de facultate sau oamenii din satul natal.
Acum, nici vecinii de pe scara blocului nu știu că am publicat o carte, deși sunt pe internet, am dat interviuri, am apărut la televizor.
Dar ar fi o discuție prea lungă...
În privința scriitorilor români, cred că tirajele erau foarte mari. Am dat exemplu 100 de mii pentru că m-am uitat pe un exemplar de Hemingway, pe coperta interioară se menționează tirajul. Trebuie să spun că mare parte din cărțile de atunci, acum sunt în saci de plastic!
În fiecare an de liceu aveam o bibliografie obligatorie. Pentru BAC, de asemenea aveam o bibliografie, ceva mai restrânsă. Nu se pune problema să ni se ceară chiar „toată” opera unui scriitor.
|