|
un cer fragmentat într-un orizont orizontal sau poem despre celălalt eu care a murit
într-o solidaritate suspectă
prejudecata mea este un portret din flori
căzut în partea a doua a calvarului
pentru că și identitățile se pot naște din mai multe mâini
la fel cum se nasc copiii din mai mulți bărbați
în fiecare zi scriu tiranul din mine
până i se întunecă toate celulele
și în fiecare noapte sunt ziua care a trăit
așa că omule
prietene
dumnezeule
nici nu ai idee ce greu este să te ascunzi de tine
în tine
nimicul este o încăpere în care plouă
știai asta?
de Daniel Dăian
__________________
Cinematografia însăși e doar un roman gigantic scris din foarte multe unghiuri și citirea lui durează doar o secundă în viața Universului.
Intensitatea universului în care trăiesc se traduce prin viața cu specia mea și-mi recunosc limitele când conștientizez granițele Universului.
Viață = timp = distanță = viteză = Univers = Poveste = cinematografie.
|