[klute]

Trei auditive de Ioan Moldovan

postscris

am vaga impresie că nu fac deloc bine
tot plângându-mă în stânga, în dreapta –
dar ştiu că am fost mâncător de miere de-albine

sunt locuri unde nu mă mai duc
unde n-am ce să caut
azi am schimbat doar propoziţii simple
trebuie să fiu mai precaut
când repet în viaţă că-s viu

nici nu ştiu ce să deschid mai întâi –
caietul de Griji, caietul de Nepăsări
şi-i de-abia şapte dimineaţa
colo mai spre seară
voi uita cu plăcere bizarele mele îndeletniciri
ce-mi lasă o ultimă rouă pe faţă

cocoşii tocmai ies din ogrăzi
şi pier prin aceleaşi secole vechi
din Oradea. Ei sunt singurii clopoţei
care – tinga-linga! – îmi mai sună-n urechi


Dragă,

Sunt sănătos, tocmai îmi văd chipul în
termopanul de la bucătărie. E foarte
târziu, deci e foarte devreme. Te rog
să-mi trimiţi un top de hârtie din cea
bună să-mpachetez nisipul care se
cerne.
Să ştii că-s bine, deşi mai pierd şi eu
ceea ce de fapt n-am avut şi astfel încă
de viu adorm şi eu cu tine-n gând pe
scândurile ude.
Şi ce!?
Printre mainimicurile eterne cine
ne-aude?


Dragă,

Am intrat într-o înfundătură. E cam
pustiu.
Am pierdut
simţul de-a preţui şi dispreţui. Zgomot
de fond: cearta de papagali închişi în
colivie
şi fantoma bătăii de clopot

După multe orori în timp ce cânt
îmi vin în mintea cea de pe urmă
alte orori tot o apă şi un pământ
Ascuns în turmă
încă flămând, am înlocuit persoana întâi plural
cu aceeaşi persoană
doar că lăsată singură pe val
Cu cât mai moi ochii mei larg deschişi, cu atât mai tari
seminţele la mal încolţind într-o tigvă de cal
necălărit vreodată de agatârşi ori alţi avatari

sting focuri
strâng corturi
rătăcesc prin port, prin porturi
pe unde nimeni nimănui trimite semnalul
de goarnă