Cinemagia Forum - View Single Post

alali · 08 Mar 2018, 23:09

Dead Again (1991)

Dead Again (1991) este un film ce a fascinat destui spectatori la timpul lui. Ebert insusi i-a oferit 4 stele, comparandu-l cu filme ca: Rebecca (1940), Wuthering Heights (1939), Vertigo (1958) sau chiar Ghost (1990). Personal gasesc o asemanare mai mare intre Spellbound (1954) si acest film, asta din cauza nevrozei, psihozei si a hipnozei ce se foloseste ca metoda de tratament, dar si din cauza prestatiei personajelor, una foarte teatrala, deloc fireasca si cu accente melodramatice iesite din comportamentul normal al unei persoane reale. Asadar, am pomenit primul mare neajuns al acestui film, jocul actoricesc exagerat. E un ingredient important in asigurarea unei stari propice urmaririi unui film, iar lipsa calitatii lui creaza mari dificultati. Neajunsul urmator este insa si mai problematic: golurile din scenariu.
Povestea porneste de la o credinta in reincarnarea persoanelor decedate. Accept asta. Chiar mi-a placut acea remarca "sunt pe lumea mai multe persoane ce cred in asa ceva decat cei ce nu cred". Subiectul este asadar bun, misterios, ciudat si neobisnuit. Il strica abordarea. Ideea ca un criminal ce a scapat candva de o crima, s-ar mai intoarce si ar savarsi exact aceeasi greseala, de data asta doar de amorul artei, mi se pare puerila. Inainte a avut un motiv declansator pentru tot acest macel. Acum se intampla doar ca sa se repete, ca altfel, n-ar fi aflat nimeni niciodata ce a fost cu adevarat atunci. Ideea scenaristica conform careia iti bate cineva necunoscut la usa si incepe din prag sa ii aplice necunoscutei si nestiuntoarei locatare tratamentul neconventional, e la fel de tulbure si de neinteles precum dorinta de recidiva a criminalului. Sa nu iti pui nici cea mai mica intrebare, nici macar sa nu intrebi cat te costa sau de ce insista un strain sa ajute, denota o naivitate ce nu e demna de un detectiv privat.
Interesant inceputul cu acea trimitere la productiile postbelice, perioada cand s-a petrecut primul episod al acestei tragedii in doua acte. Periplul se incheie ciudat si invaluit in mister. Ridicarea foarfecelui si rostirea cuvintelor "pentru tine fac asta", genereaza o bulversare ce te urmareste destul timp, mai ales ca in acele amintiri se amesteca si imaginea Emmei Thompson, Margareth in cele cateva frame-uri alb-negru, Grace de cand imaginea devine color. Urmeaza apoi saltul in prezent si reintalnirea cu cei doi, doar ca avand o cu totul alta infatisare. Lucrurile incep sa se limpezeasca odata cu inceperea sesiunilor de terapie despre care spuneam ca au fost oferite suspect de ieftin, gratis adica. Dubioase asa cum sunt, macar ele ajuta atat amnezicul cat si pe noi in a ne edifica despre ce tocmai s-a intamplat.
In frigider, vorbesc serios, chiar in frigider il gasim pe Robin Williams. Putin cam neprietenos, atmosfera rece facandu-l foarte irascibil, el ne intampina cu prietenoasele vorbe: fuck you! Asta pana aude de cei 11.000 de dolari. Atunci schimba registrul si parca incepem sa-l recunoastem putin pe veselul actor. Mai exista un alt mini-episod de 2 minute jumate unde il mai putem revedea. Atat in tot filmul. Si in a doua secventa actorul nu isi iese din postura de figurant iar tot ce face e sa imparta sfaturi in stanga si in dreapta, doar doar prezenta unui psiholog ar oferi consistenta evenimentelor ce se petrec. Surprinzatoare postura pentru acest interpret, avand in vedere ca deja bifase pana la acest contract doua prestatii importante ce i-au adus tot atatea nominalizari la Oscar.
Obsesia pentru foarfece pare sa fie imprumutata de la Henri Matisse, cel ce spunea despre el ca "picta folosind aceste instrumente", pictorul francez traind si reinventandu-se prin acest procedeu exact in aceeasi ani in care este plasat inceputul actiunii filmului. O alta similitudine cu Spellbound-ul lui Hitchcock, film ce preia si el filozofia creationala a unui mare artist plastic prin introducerea obiectelor diforme ale lui Dali. Doua filme, doi mari pictori, fiecare cu fixatia lui.
Concluzie: Un film modest ce are la baza un subiect ce detinea un potential cu mult mai mare comparativ cu rezultatul ce tocmai s-a obtinut. O interpretare greoaie si deloc credibila din partea ambilor protagonisti. Doar Andy Garcia s-a achitat corect de sarcini, el avand de interpretat exact tipul de personaj ce ii vine cel mai bine. Nota 6,44!

08 Mar 2018, 23:09	#31
alali Guru Join Date: May 2011 Posts: 871	Obsesii, tulburari, fixatii pe care doar suprarealismul le poate exprima. Dead Again (1991) Dead Again (1991) este un film ce a fascinat destui spectatori la timpul lui. Ebert insusi i-a oferit 4 stele, comparandu-l cu filme ca: Rebecca (1940), Wuthering Heights (1939), Vertigo (1958) sau chiar Ghost (1990). Personal gasesc o asemanare mai mare intre Spellbound (1954) si acest film, asta din cauza nevrozei, psihozei si a hipnozei ce se foloseste ca metoda de tratament, dar si din cauza prestatiei personajelor, una foarte teatrala, deloc fireasca si cu accente melodramatice iesite din comportamentul normal al unei persoane reale. Asadar, am pomenit primul mare neajuns al acestui film, jocul actoricesc exagerat. E un ingredient important in asigurarea unei stari propice urmaririi unui film, iar lipsa calitatii lui creaza mari dificultati. Neajunsul urmator este insa si mai problematic: golurile din scenariu. Povestea porneste de la o credinta in reincarnarea persoanelor decedate. Accept asta. Chiar mi-a placut acea remarca "sunt pe lumea mai multe persoane ce cred in asa ceva decat cei ce nu cred". Subiectul este asadar bun, misterios, ciudat si neobisnuit. Il strica abordarea. Ideea ca un criminal ce a scapat candva de o crima, s-ar mai intoarce si ar savarsi exact aceeasi greseala, de data asta doar de amorul artei, mi se pare puerila. Inainte a avut un motiv declansator pentru tot acest macel. Acum se intampla doar ca sa se repete, ca altfel, n-ar fi aflat nimeni niciodata ce a fost cu adevarat atunci. Ideea scenaristica conform careia iti bate cineva necunoscut la usa si incepe din prag sa ii aplice necunoscutei si nestiuntoarei locatare tratamentul neconventional, e la fel de tulbure si de neinteles precum dorinta de recidiva a criminalului. Sa nu iti pui nici cea mai mica intrebare, nici macar sa nu intrebi cat te costa sau de ce insista un strain sa ajute, denota o naivitate ce nu e demna de un detectiv privat. Interesant inceputul cu acea trimitere la productiile postbelice, perioada cand s-a petrecut primul episod al acestei tragedii in doua acte. Periplul se incheie ciudat si invaluit in mister. Ridicarea foarfecelui si rostirea cuvintelor "pentru tine fac asta", genereaza o bulversare ce te urmareste destul timp, mai ales ca in acele amintiri se amesteca si imaginea Emmei Thompson, Margareth in cele cateva frame-uri alb-negru, Grace de cand imaginea devine color. Urmeaza apoi saltul in prezent si reintalnirea cu cei doi, doar ca avand o cu totul alta infatisare. Lucrurile incep sa se limpezeasca odata cu inceperea sesiunilor de terapie despre care spuneam ca au fost oferite suspect de ieftin, gratis adica. Dubioase asa cum sunt, macar ele ajuta atat amnezicul cat si pe noi in a ne edifica despre ce tocmai s-a intamplat. In frigider, vorbesc serios, chiar in frigider il gasim pe Robin Williams. Putin cam neprietenos, atmosfera rece facandu-l foarte irascibil, el ne intampina cu prietenoasele vorbe: fuck you! Asta pana aude de cei 11.000 de dolari. Atunci schimba registrul si parca incepem sa-l recunoastem putin pe veselul actor. Mai exista un alt mini-episod de 2 minute jumate unde il mai putem revedea. Atat in tot filmul. Si in a doua secventa actorul nu isi iese din postura de figurant iar tot ce face e sa imparta sfaturi in stanga si in dreapta, doar doar prezenta unui psiholog ar oferi consistenta evenimentelor ce se petrec. Surprinzatoare postura pentru acest interpret, avand in vedere ca deja bifase pana la acest contract doua prestatii importante ce i-au adus tot atatea nominalizari la Oscar. Obsesia pentru foarfece pare sa fie imprumutata de la Henri Matisse, cel ce spunea despre el ca "picta folosind aceste instrumente", pictorul francez traind si reinventandu-se prin acest procedeu exact in aceeasi ani in care este plasat inceputul actiunii filmului. O alta similitudine cu Spellbound-ul lui Hitchcock, film ce preia si el filozofia creationala a unui mare artist plastic prin introducerea obiectelor diforme ale lui Dali. Doua filme, doi mari pictori, fiecare cu fixatia lui. Concluzie: Un film modest ce are la baza un subiect ce detinea un potential cu mult mai mare comparativ cu rezultatul ce tocmai s-a obtinut. O interpretare greoaie si deloc credibila din partea ambilor protagonisti. Doar Andy Garcia s-a achitat corect de sarcini, el avand de interpretat exact tipul de personaj ce ii vine cel mai bine. Nota 6,44!