[White1]

După multă vreme am reușit să și termin o carte, nu doar să încep mereu altele. E vorba de "The Invention of Science" (A New History of the Scientific Revolution) de David Wooton. Nu e genul de carte pe care să o poți "digera" după o singură lectură, densitatea câteodată copleșitoare de idei, date și personalități mă face să cred că nu publicul general a fost cel vizat de autor dar chiar și așa am rămas cu destule dupa ce am trecut doar o dată prin ea.

Între publicarea de către Copernic a ideilor sale în privința "revoluției corpurilor cerești" (1543) și publicarea de către Newton a "principiilor matematice ale filozofiei naturale" (1687) s-au produs o serie de transformări în mediile intelectuale ale Europei de Vest care au dus în cele din urmă la apariția unei noi modalități de investigare a naturii. Metodă care s-a dovedit mult mai eficientă decât orice altă formă de cunoaștere folosită până atunci.

În special metodele deductive ale lui Aristotel în care se pornește de la premise sigure și se ajunge la conlcuzii la fel de sigure (dar sărace în informație nouă) au trebuit să fie înlocuite (sau, mai degrabă, completate) de metode care presupun drumul invers, pornind de la consecințele fenomenolor la cauzele lor. Fizica aristotelică și astronomia ptolemeică inspirată de ea au avut și ele de suferit fiind înlocuite treptat de o cu totul altă viziune despre Univers și despre modul în care acesta funcționează. Copernic, Galilei, Tycho Brahe, Johannes Kepler au fost primii care au început să slăbească strânsoarea autorității Filozofului (Pământul nu e centrul Universului, corpurile cerești nu sunt perfecte, sferele supralunare sunt și ele supuse schimbării, mișcarea planetelor nu e circular-uniformă ci eliptică etc). Filozofii, în general începeau să piardă teren în favoarea matematicienilor.

Desigur, depășirea complexului de inferioritate față de cunoștințele "anticilor" nu a fost singurul impuls care a dus la apariția științei. Cauzele sunt mai numeroase și variate...de la inventarea perspectivei în pictură la dezvoltarea balisticii, de la apariția tiparului la descoperirea Americii- și, odata cu ea, descoperirea ideii de descoperire.
Wooton acordă o atenție deosebită (jumătate din carte, practic, se ocupă cu asta) noilor unelte intelectuale care se dezvoltă atunci (concepte ca fapte, legi, experimente, ipoteze, dovezi). Acestea sunt cel puțin la fel de importante ca apariția uneltor materiale ( ca telescopul și microscopul-și revoluția scalară produsă de acestea care înlătură omul din postura de măsură a tuturor lucrurilor).

Factorii politici (societățile închise nu sunt foarte compatibile cu dezvoltarea științifică) și cei religioși (a fost creștinismul o piedică sau un ingredient indispensabil în dezvoltarea științei? până la urmă legile naturii par să reclame existența unui legislator iar teoria gravitației a lui Newton cu acțiunea la distanță a acesteia era mai ușor de acceptat de cei care credeau într-un Mare Ceasornicar) nu sunt analizați pe larg aici.

În sfârșit, finalul se ocupă de atitudinile opuse dar (nu chiar) la fel de greșite ale relativiștilor și ale realiștilor naivi. Relativiștii afirmă că știința e o "întreprindere umană, în întregime umană" și complet dependentă de condițiile social/culturale ale zonelor în care se naște. Zone diferite vor da naștere la științe diferite. Cei care merg cel mai departe cu această atitudine afirmă chiar că toate aceste posibile științe ar avea același grad de validitate. Realiștii naivi afirmă că, din moment ce faptele sunt mereu aceleași, în cele din urmă concluziile extrase pe baza lor vor fi tot timpul aceleași. Există argumente împotriva ambelor atitudini iar adevărul e, ca de obicei, undeva la mijloc (înclină puțin spre naivi, mi se pare). În cuvintele lui Wooton știința e deopotrivă "construită și constrânsă". Ea e edificată de comunitățile oamenilor de știință care cad de acord cu anumite interpretări ale faptelor dar apoi acestea sunt testate de realitatea care "pushes back". E adevărat ca știința e dependentă de mediul cultural....dar acesta e propriul ei mediu cultural. Știința trebuie privită deopotrivă cu scepticism și încredere iar după părerea autorului unii exagerează cu scepticismul iar ceilalți cu încrederea.

Există o disproporție evidentă între puțina atenție acordată Revoluției Științifice și importanța efectivă a acesteia. Oricât de mult incerc nu îmi amintesc să fi auzit de ea la liceu. Dacă a fost menționată, a fost menționată fugar. Pentru Wooton invizibilitatea acesteia e o consecință a imensului ei succes. Suntem atât de scufundați în conceptele generate atunci încât acestea au devenit transparente, avem senzația că privim cu proprii ochi dar de fapt ne folosim de lentilele care au început să fie construite cu mai bine de patru secole în urmă. Dar consecințele descoperirii metodei științifice sunt departe de a se fi epuizat, iar istoria va fi vazută altfel de generațiile care vor urma. În formularea altui autor în viitor fie ne vom autodistruge fie vom decola spre stele. În cazul ambelor scenarii Știința va avea cel mai greu cuvânt de spus.


...Lest it be a flame to fall
Downward to consume us all.
Yes, us all.