Cinemagia Forum - View Single Post

alali · 01 Feb 2018, 22:27

Dao ma zei (1986)
aka
The Horse Thief (1986)

Urmarind Dao Ma Zei (1986) - The Horse Thief -, e imposibil sa-ti infranezi pornirea de a realiza o comparatie cu Tini zabutykh predkiv (1965) - Shadows of Forgotten Ancestors a lui Sergei Parajanov; asta daca ati avut privilegiul sa-l fi urmarit deja pe cel din urma, bineinteles. In acel film, regizorul rus eternizeaza cu ajutorul suportului de celuloid, stilul de viata al Hutulilor, locuitori izolati din inaltimile Carpatilor, intalniti atat pe teritoriul Romaniei cat si pe cel al Ucrainei. Se surprind acolo atat obiceiurile, traditiile sau credintele acelor oameni ce duc o viata izolata, dar mai ales superstitiile lor.
De partea astalalta, Zhuangzhuang Tian, un regizor pasionat de redescoperirea obiceiurilor religios-culturale ale minoritatilor ce traiesc sau au trait pe teritoriul chinei, reconstruieste o societate tibetana guvernata de clanuri. Nu, filmul nu ne desfata cu peisaje muntoase care sa ne taie respiratia intrucat a fost filmat in provincia Xi'an, mai aproape de coasta Marii Galbene decat de sistemul muntos Himalayan, diferenta de altitudine dintre cele doua regini fiind de doar 4.000 de metrii. Insa asta nu rapeste cu nimic din frumusetea si importanta acestui spectacol mininamlist, judecand dupa alcatuirea naratiunii si aiuritor, prin esteticul pe care il propune.
Concentrandu-se strict pe lupta pentru supravietuire, principala grija a acestor locuitori de pe cel mai inalt podis locuibil al planetei, regizorul chinez elimina dialogurile iar firul narativ se poate condensa ca dimensiune la marimea unui cantec ritualic traditional, trist, fredonat pe parcursul unui intregi vieti, dar care nu are mai mult de o strofa. Tian creaza astfel o opera universala, ce nu are bariere lingvistice. Nici religioase, desi budismul este centrul vietii locuitorilor tribului din care face parte eroul pelicului noastre, Norbu, interpretat de Rigzin Tseshang, un anonim vietuitor al acelor meleaguri, el nefiind actor profesionist; nici macar amator. In fapt, niciunul din cei ce apar in distributie nu a mai cochetat cu cinematografia, nici inainte de a fi cooptat in acest proiect, nici dupa el; un exemplu clar ca Tian nu si-a propus sa realizeze film in sensul conventional ci sa pastreze pentru posteritate o cultura ce e amenintata cu disparitia, chipuri ale unor oameni reali, autentici. Ideea unei vieti inchinate exclusiv credintei nu e noua. Maniera insa in care acesti oameni sacrifica totul pentru a intra in gratia vreunui zeu sau vreunei figuri religioase e impresionanta. Orice bucurie, orice necaz, e considerat un test, o incercare prin care respectiva figura vrea sa se asigure ca propriii veneratori sunt vrednici de a o cinsti. O reusita este datorata ajutorului primit pe cale supranaturala. Un esec, e consecinta unui rateu din partea credinciosului, un esec pe care singur trebuie sa si-l analizeze si sa descopere ce anume l-a facu nevrednic in ochii dumnezeului sau. Nobu decide sa actioneze in doua randuri, sa nu mai astepte pronia divina, o mila si o protectie ce nu se intrezaresc a-i veni in ajutor prea curand. Familia ii este infometata iar pentru copil ar fi capabil de orice sacrificiu. Faptele lui ii atrag oprobiul intregii comunitati si i se impune exilul. De una singura, familia e si mai vulnerabila. E momentul in care rugaciunile si penitenta ravasesc inima oricarui privitor. Imaginea tatalui tinand vasul colector de picaturi de apa ce se preling de pe acoperisul templului are o cantitate incomensurabila de suferinta inmagazinata in fiecare din pixelii ei componenti. Singura vina a acestui parinte e ca a vrut sa isi salveze de la moartea prin infometare copilul si totusi, ispaseste o pedeapsa mult peste puterile unei fiinte umane emancipate. Daca credeati ca durerea descrisa mai sus e suficienta, aflati ca de abia acum drama isi intra in drepturi.
Mare parte din film este dedicata ritualurilor religioase, ceremoniilor de cult si procesiunilor sacre. Zeci de minute fara oprire asistam la dansuri si ceremoniale tainice, stanii noua dar care ne apar ca fiind fermecate. Si ca tot aminteam de filmul lui Parajanov, singurul lucru ce ii lipseste Hotului de Cai e partea superstitioasa a acestor credinte si acestor ritualuri. In cultura muntilor se povestea despre spirite sau interventii divine de parca ar fi fost aievea. Doar un nebun inconstien nu le-ar fi putut vedea si recunoaste. Ele se intamplau permanent pentru ca acei oameni aveau nevoie de prezenta acelor entitati, stramosi de-ai lor si ei credeau in astfel de lucruri, motivul pentru care se transformau in certitudini de netagaduit. In cultura asiatica, lucrurile nu sunt atat de clare. Ba nu sunt clare deloc, as putea spune. Nimeni nu pare sa ajute aceata familie oricat de adevarata si arzatoare ar fi credinta ei. Nici mortii si nici viii. Nimeni. Totul e lasat la voia sortii, sa se intample pe cale naturala. Tragicul este parte a educatiei religioase a comunitatii si este un puternic exemplu pentru toti membrii acesteia.
Concluzie: Strict din prisma traditiilor, acest film merita timp iar personajele sale compasiune si intelegere. Scenariul nu exista sub forma in care ne-am obisnuit sa-l r
egasim in orice realizare cinematografica. E vorba despre ecranizarea unei legende populare ce reaminteste destinul tragic al unui hot ce s-a indoit de protectorii sai, pacat ce a atras asupra sa si a familiei sale o pedeapsa pe masura faptei. Nota 7,66!

01 Feb 2018, 22:27	#229
alali Guru Join Date: May 2011 Posts: 871	Legendele, in cinematografie, nasc legende cinematografice. Dao ma zei (1986) aka The Horse Thief (1986) Urmarind Dao Ma Zei (1986) - The Horse Thief -, e imposibil sa-ti infranezi pornirea de a realiza o comparatie cu Tini zabutykh predkiv (1965) - Shadows of Forgotten Ancestors a lui Sergei Parajanov; asta daca ati avut privilegiul sa-l fi urmarit deja pe cel din urma, bineinteles. In acel film, regizorul rus eternizeaza cu ajutorul suportului de celuloid, stilul de viata al Hutulilor, locuitori izolati din inaltimile Carpatilor, intalniti atat pe teritoriul Romaniei cat si pe cel al Ucrainei. Se surprind acolo atat obiceiurile, traditiile sau credintele acelor oameni ce duc o viata izolata, dar mai ales superstitiile lor. De partea astalalta, Zhuangzhuang Tian, un regizor pasionat de redescoperirea obiceiurilor religios-culturale ale minoritatilor ce traiesc sau au trait pe teritoriul chinei, reconstruieste o societate tibetana guvernata de clanuri. Nu, filmul nu ne desfata cu peisaje muntoase care sa ne taie respiratia intrucat a fost filmat in provincia Xi'an, mai aproape de coasta Marii Galbene decat de sistemul muntos Himalayan, diferenta de altitudine dintre cele doua regini fiind de doar 4.000 de metrii. Insa asta nu rapeste cu nimic din frumusetea si importanta acestui spectacol mininamlist, judecand dupa alcatuirea naratiunii si aiuritor, prin esteticul pe care il propune. Concentrandu-se strict pe lupta pentru supravietuire, principala grija a acestor locuitori de pe cel mai inalt podis locuibil al planetei, regizorul chinez elimina dialogurile iar firul narativ se poate condensa ca dimensiune la marimea unui cantec ritualic traditional, trist, fredonat pe parcursul unui intregi vieti, dar care nu are mai mult de o strofa. Tian creaza astfel o opera universala, ce nu are bariere lingvistice. Nici religioase, desi budismul este centrul vietii locuitorilor tribului din care face parte eroul pelicului noastre, Norbu, interpretat de Rigzin Tseshang, un anonim vietuitor al acelor meleaguri, el nefiind actor profesionist; nici macar amator. In fapt, niciunul din cei ce apar in distributie nu a mai cochetat cu cinematografia, nici inainte de a fi cooptat in acest proiect, nici dupa el; un exemplu clar ca Tian nu si-a propus sa realizeze film in sensul conventional ci sa pastreze pentru posteritate o cultura ce e amenintata cu disparitia, chipuri ale unor oameni reali, autentici. Ideea unei vieti inchinate exclusiv credintei nu e noua. Maniera insa in care acesti oameni sacrifica totul pentru a intra in gratia vreunui zeu sau vreunei figuri religioase e impresionanta. Orice bucurie, orice necaz, e considerat un test, o incercare prin care respectiva figura vrea sa se asigure ca propriii veneratori sunt vrednici de a o cinsti. O reusita este datorata ajutorului primit pe cale supranaturala. Un esec, e consecinta unui rateu din partea credinciosului, un esec pe care singur trebuie sa si-l analizeze si sa descopere ce anume l-a facu nevrednic in ochii dumnezeului sau. Nobu decide sa actioneze in doua randuri, sa nu mai astepte pronia divina, o mila si o protectie ce nu se intrezaresc a-i veni in ajutor prea curand. Familia ii este infometata iar pentru copil ar fi capabil de orice sacrificiu. Faptele lui ii atrag oprobiul intregii comunitati si i se impune exilul. De una singura, familia e si mai vulnerabila. E momentul in care rugaciunile si penitenta ravasesc inima oricarui privitor. Imaginea tatalui tinand vasul colector de picaturi de apa ce se preling de pe acoperisul templului are o cantitate incomensurabila de suferinta inmagazinata in fiecare din pixelii ei componenti. Singura vina a acestui parinte e ca a vrut sa isi salveze de la moartea prin infometare copilul si totusi, ispaseste o pedeapsa mult peste puterile unei fiinte umane emancipate. Daca credeati ca durerea descrisa mai sus e suficienta, aflati ca de abia acum drama isi intra in drepturi. Mare parte din film este dedicata ritualurilor religioase, ceremoniilor de cult si procesiunilor sacre. Zeci de minute fara oprire asistam la dansuri si ceremoniale tainice, stanii noua dar care ne apar ca fiind fermecate. Si ca tot aminteam de filmul lui Parajanov, singurul lucru ce ii lipseste Hotului de Cai e partea superstitioasa a acestor credinte si acestor ritualuri. In cultura muntilor se povestea despre spirite sau interventii divine de parca ar fi fost aievea. Doar un nebun inconstien nu le-ar fi putut vedea si recunoaste. Ele se intamplau permanent pentru ca acei oameni aveau nevoie de prezenta acelor entitati, stramosi de-ai lor si ei credeau in astfel de lucruri, motivul pentru care se transformau in certitudini de netagaduit. In cultura asiatica, lucrurile nu sunt atat de clare. Ba nu sunt clare deloc, as putea spune. Nimeni nu pare sa ajute aceata familie oricat de adevarata si arzatoare ar fi credinta ei. Nici mortii si nici viii. Nimeni. Totul e lasat la voia sortii, sa se intample pe cale naturala. Tragicul este parte a educatiei religioase a comunitatii si este un puternic exemplu pentru toti membrii acesteia. Concluzie: Strict din prisma traditiilor, acest film merita timp iar personajele sale compasiune si intelegere. Scenariul nu exista sub forma in care ne-am obisnuit sa-l r egasim in orice realizare cinematografica. E vorba despre ecranizarea unei legende populare ce reaminteste destinul tragic al unui hot ce s-a indoit de protectorii sai, pacat ce a atras asupra sa si a familiei sale o pedeapsa pe masura faptei. Nota 7,66! Last edited by alali : 01 Feb 2018 at 22:33.