[White1]

Am încheiat anul pe o notă veselă, La Poalele Vulcanului . Aș fi preferat Sub Vulcan, variantă de titlu care nu restrânge inutil semnificația acestuia doar la indicarea zonei geografice (dominată de vulcanii Popocatepetl și Iztaccihuatl) în care se petrece acțiunea dar mă rog.
Cred că e a treia oară când mă întâlnesc cu tehnica "fluxului conștiinței" și dacă în Zgomotul și Furia (în partea a II-a cel puțin) și în Spre Far totul a curs destul de lin aici lucrurile sunt îngreunate de apetența autorului (Malcolm Lowry) pentru frazele lungi, meticulos lucrate și foarte ornamentate. Înțeleg că tocmai în în respectivele fraze rezidă originalitatea stilului și mare parte din farmecul romanului dar câteodată simți că parcă nu orice piatră de pe marginea drumului merită să beneficieze de un mic poem.
Subiectul și atmosfera nu sunt deloc mai prietenoase. Primul te macină încet și sigur prin lentoarea (exceptând primul capitol "acțiunea" se desfășoară de-a lungul și, mai ales, de-a latul unei singure zile) cu care își dezvăluie micile orori iscate de satisfacțiile meschine ale (auto)distrugerii. A doua te înăbușă în vaporii otrăviți de mescal și tequilla.
Pentru ca tabloul să fie complet personajul din perspectiva căruia urmărim cel mai des acțiunea (Geofrrey Firmin, Consulul) are legături tot mai precare și în continuă deteriorare cu realitatea și cu toate făpturile sâcâitoare care o populează.
Cu prietenul din copilărie (Laruelle) și probabil fostul amant al soției acum înstrăinate. Cu fratele (Hugh) și posibil viitorul amant al soției acum pierdute. Și cu fosta soție însăși (Yvonne) revenită după o despărțire de un an pentru a încerca să salveze relația cu Consulul. Dar nici din Consul și nici din relație nu a mai rămas mare lucru de salvat așa că efortul pare zadarnic, lipsit de speranță de la bun început. Așa și e. Magmatic, toate o iau ușor și inexorabil la vale, spre poalele vulcanului, dar focul nu purifică, nu lasă curățenie și promisiunea unui nou început în urmă. Doar cenușă și dezolare, urmele mutilate ale "frumuseții pe care am distrus-o atât de necugetat din temelii fără a putea însă distruge și amintirea frumuseții". Vesel, nu v-am spus?

creeps in this petty pace from day to day

Doamne, cît de fără noimă și de goală este lumea! Zilele încărcate cu momente ieftine și murdare își urmează una alteia, și-n jalnică rutină zilelor le urmează nopți de neliniște și obsesii: soarele luminează fără strălucire și luna răsare fără lumină. Inima mea are gust de cenușă și gîtul mi se strînge și nu mai pot de atîta plîns.