Mda, am început azi Cosmosapiens de John Hands. Nu auzisem de ea până acum și atunci când mi-a fost recomandată am presupus că e doar o încercare de a profita de pe urma succesului obținut de Yuval Noah Harari cu Sapiens (care e pe lista de citit 8-|) . Dar nu, cărțile au fost publicate cam în aceeași perioadă (2014 Sapiens și 2015 Cosmosapiens) e evident că Hands nu avea cum să scrie o carte de o asemenea anvergură într-un singur an. Și da, ca subiect cartea lui Hands e mult mai ambițioasă decât cea a lui Harari: cele trei părți principale se ocupă cu emergența și evoluția materiei, a vieții și a omenirii. Deci cam de 3 ori mai ambițioasă. De asta demersul mi s-a părut din capul locului deopotrivă necesar și absurd. Necesar pentru că din când în când cineva trebuie să încerce să pună la un loc imaginea fragmentată (vasul de porțelan din citatul lui Musil de mai sus) pe care o oferă știința despre...tot. Absurd pentru că, pentru o imagine de ansamblu care să prezinte cât mai fidel "realitățile științifice" e necesar să te pricepi la atât de multe domenii încât cei 10 ani de cercetare (sau câți or fi fost) sună ca o glumă bună (sau proastă, i don't know). Era evident că o sa fie plină de erori și interpretări greșite în ciuda colaborării cu specialiști din fiecare domeniu (pînă la urmă cartea e scrisă de o singură persoană)...în cazul unor sinteze de acest gen e un risc asumat și inevitabil. Dar există grade diferite în care poți să o dai în bară.
Oricum, în timp ce o "răsfoiam" (ca stimulent pentru a trece de prima parte care se ocupă de mituri despre apariția universului) am dat peste fragmentul ăsta, sau notă de subsol sau ce o fi:
Selfish gene
This hypothesis asserts that genes are the prime movers of all life, that individual bodies do not have to exist, and that genes selfishly compete with each other for their survival and replication. It is based on a conceptual error of ascribing intentions to segments of an acid and is contradicted by substantial evidence.
Abia aștept să aflu care sunt "evidențele substanțiale" împotriva teoriei genei egoiste (în cazul în care se mai și obosește să le prezinte, desigur) dar partea cu "a conceptual error of ascribing intentions to segments of an acid" e o deformare atât de naivă și hidoasă a întregului concept încât îmi taie orice chef de a-mi petrece 800 de pagini în compania lui Hands. Well...will see, i guess.
__________________
"Miserableness is like a small germ I’ve had inside me as long as I can remember. And sometimes it starts wriggling."
Last edited by White1 : 19 Nov 2017 at 12:38.
|