(III)
În cele din urmă principala problemă întâmpinată de Karl s-a dovedit a nu fi descoperirea formulei care să facă predicţiile corecte pentru radiaţia "corpului negru": aceasta a fost gasită şi prezentată în Octombrie 1900 unei audienţe nu foarte entuziasmate (pentru că nu era prima încercare de acest gen, mai fuseseră câteva care păreau să dea raspunsul potrivit până la măsurători mai exacte care dovedeau că răspunsul era doar parţial corect-valabil doar pentru anumite frecvenţe/ lungimi de undă).
Principala problemă a fost interpretarea fizică a ecuaţiei-găsirea unui model teoretic, eventual unul care să fie dedus din interpretările ortodoxe ale teoriilor termodinamicii şi electro-magnetismului. Toate încercările făcute în acest sens însă, de-a lungul unor săptămăni pe care mai târziu Karl le-a descris ca fiind cele mai încordate intelectual din întreaga sa carieră, au dat greş. În lipsa altor soluţii acesta a fost nevoit să apeleze la ideile controversate ale nu mai puţin controversatului, originalului şi depresivului austriac Ludwig Boltzmann.
Ideile neortodoxe ale acestuia aveau de a face cu 1)existenţa atomilor (Boltzmann era unul din principalii susţinători ai teoriei atomice, puternic contestată de o anumită ramură a pozitivismului reprezentată de alt fizician austriac, Ernst Mach) şi 2) interpretarea statistică a celei de-a doua legi a termodinamicii. În esenţă aceasta spune că entropia (proprietate a unui sistem care măsoară gradul de dezordine al acestuia) este mereu în creştere. În interpretarea lui Boltzmann însă această lege nu are un caracter imuabil ci unul probabilistic: gradul de dezordine al unui sistem e mereu în creştere pentru că configuraţiile dezordonate ale acestuia sunt mult mai numeroase decât cele ordonate. Trecerea spontană la o configuraţie mai ordonată nu e imposibilă ci doar foarte improbabilă. (realizez că detaliile acestea pot părea lipsite de însemnătate dar legea a doua a termodinamicii are implicaţii profunde şi neaşteptate care oferă răspunsuri surprinzătoare referitoare la
soarta finală a universului şi la direcţia curgerii timpului).
Karl avea probleme cu ambele puncte. 1) E adevărat că teoria atomică repurtase unele succese (teoria cinetică a gazelor, de exemplu) dar Karl considera că acestea erau provizorii şi că în final natura materiei se va dovedi a fi continuă, nu discretă. 2) Sugestia că unele legi ale fizicii nu sunt universal valabile era şi mai neplacută pentru Karl, pentru că lovea în una din cele mai adânc înrădăcinate convingeri ale acestuia: legile fizicii trebuie să fie “valide fără excepţie”.
Însă, în disperare de cauză, a trebuit să accepte ambele asumpţii.
And then...