[White1]

(II)

Una din problemele rămase nerezolvate la sfârşitul secolului XIX (cunoscută sub numele de „black body radiation“ sau “cavity radiaton” din motive pe care nu o să le mai menţionez) fusese formulată de Gustav Kirchhoff în 1859. Se observase faptul că corpurile încălzite la aceeaşi temperatură emit lumină de aceeaşi culoare indiferent de eventualele diferenţe de mărime, formă sau material dintre ele. Kirchhoff dorea să clarifice relaţiile dintre intensitatea luminii produsă la anumite temperaturi şi cantitatea de radiaţie emisă la respectivele temperaturi iar apoi să găsească o formulă care să permită calcularea distribuţiei energiei pe diferitele lungimi de undă pentru orice temperatură.

Cred că aici ar fi potrivit să menţionez câteva dintre caracteristicile undelor şi cum se “traduc” ele în cazul luminii pentru că o sa fie necesare mai târziu. So...cele mai importante sunt amplitudinea – înălţimea “valurilor”/crestelor , frecvenţa-numărul crestelor care trec printr-un anumit punct într-o anumită perioadă de timp şi lungimea de undă-distanţa dintre două creste succesive. În cazul luminii amplitudinea e echivalentă cu intensitatea acesteia, frecvenţa cu cantitatea de energie “purtată” iar lungimea de undă cu culoarea luminii (în cazul spectrului vizibil, se ştia deja de existenţa undelor invizibile de la ambele capete-infraroşii on the red end şi ultraviolete on the blue one) . Frecvenţa şi lungimea de undă sunt invers proporţionale.

Back to the black body. Din cauza mijloacelor rudimentare de experimentare şi a nepotrivirii dintre predicţiile făcute de teoria electro-magnetică şi observaţiile empirice care au putut fi făcute formula lui Kirchhoff nu a fost găsită în următorii 40 de ani, până când problema a încetat să prezinte un interes pur teoretic şi a devenit una a cărei rezolvare urma să aibă consecinţe practice odată cu unificarea şi industrializarea rapidă a Germaniei. Electrificarea reprezenta o componentă importantă a industrializări iar în acest context se dorea să se afle temperatura ideală la care nou inventatele becuri cu filament radiau cea mai mare cantitate de lumină în spectrul vizibil pentru cea mai mică cantitate de energie “investită”.

Problema i-a fost încredinţată vechiului nostru prieten Karl Ernst.

And then...