[White1]

Scurtă digresiune literară. Una din ideile pentru un eventual post aici era o compilaţie a diverşi romancieri care au avut ceva de spus despre ştiinţă în cărţile lor. Ar fi fost amuzant pentru că eu am întâlnit doar păreri negative, toţi iau la şuturi această nobilă şi inocentă activitate umană şi o fac din unghiuri diferite şi interesante. Anyhow, ar fi un post destul de lung şi în plus i did'n kept my shit(=my books) together aşa că e mai bine să le pun pe rând.
First, Musil în Omul Fără Însuşiri:

Cine nu cunoaşte ispita rautăcioasă care ne încearcă admirând un vas de porţelan, frumos emailat, în forme şi curbe voluptoase, la gândul că l-am putea sfărâma în sute de cioburi cu o singură lovitură cu bastonul? Această tentaţie, augumentată la nivelul unei amărăciuni eroice de ideea că în viaţă nu ne putem bizui pe nimic altceva decât pe ceea ce este solid aşezat şi ancorat teluric, constituie emoţia fundamentală cuprinsă în pragmatismul ştiinţei, iar dacă din respect şi decenţă nu vrem să afirmăm că este opera diavolului, se menţine cel puţin o uşoară miasmă ocultă de păr de cal ars.
Putem să ne referim pe dată la o predilecţie stranie pe care o manifestă gândirea ştiinţifică pentru explicaţiile mecanice, statistice, materiale, cărora li s-a extirpat în prealabil inima. În gândirea ştiinţifică bunătatea este privită doar ca o formă particulară de egoism; emoţiile sunt puse în relaţie cu secreţiile glandelor interne [...] frumuseţea este redusă la o digestie bună şi la dezvoltarea armonioasă a ţesuturilor adipoase [...] extazul şi alienarea mentală sunt tratate ca fenomene similare; anusul şi gura sunt puse în ecuaţie ca reprezentând orificiul rectal, respectiv cel oral al aceluiaşi tractus : asemenea reprezentări care dezvăluie, cum s-ar spune, trucurile de dincolo de iluziile omeneşti se asociază de fiecare dată cu un fel de prejudecată favorabilă lor, care le permite să treacă drept impecabil de ştiinţifice.