Guru
Join Date: Dec 2007
Location: Bucuresti
Posts: 439
|
Anul acesta barza trece în zbor pe la BIFF - a 13-a ediție
Bucharest International Film Festival (28.06-02.07.2017)
https://www.agerpres.ro/ots/2017/06/...tival-13-27-23
La noi, Industria Cinematografică nu se poate susține din încasări. Pentru a solicita, însă, bani publici, trebuie să ofere la schimb filme. Nu atât filme multe, cât filme care să stârnească interesul publicului autohton și străin și să răspundă exigențelor festivalurilor internaționale, slujind în același timp arta cinematografică.
Cineaștii noștri trebuie să înceteze controversa: cine a fost mai întâi, producătorul, regizorul sau scenaristul. Chiar dacă la început nu a fost așa, acum scenariul trebuie să fie mai întâi, de aici se începe.
Scenaristica nu ține de „pregătire în domeniu” cum acreditează profesioniștii ideea, pentru a nu permite pătrunderea scenariștilor independenți din afara sistemului, de teama concurenței.
Scenaristica ține de inspirație, imaginație, experiență de viață, sensibilitate, inventivitate, ingeniozitate, intuiție, spirit de observație, dragoste de oameni și de Film.
Scenaristul trebuie să scrie când are ceva de spus, nu ca să aibă din ce trăi.
Nu este exclusă, însă, nici profesionalizarea!
Până nu de mult, ponderea scenariului în punctajul final al concursurilor de proiecte cinematografice organizate de CNC era de 50%. Astfel, ierarhizarea scenariilor era complet răsturnată în momentul luării în considerație a punctajelor producătorului și regizorului. Cu mare greutate, s-a acceptat mărirea ponderii scenariului la 60%. Dar producătorii și regizorii consideră că 20% pentru ei e prea puțin. Firește că e prea puțin! Fără ei, filmul nu ar exista, deci merită 100%. Dar nici fără scenariu nu se poate, deci și pentru acesta 60% este prea puțin.
S-a ajuns la acest paradox pentru că cineva s-a gândit să bage în aceeași oală componente de natură total diferită, care nu sunt miscibile. Singura explicație a menținerii acestei metode este ținerea la distanță a scenariștilor independenți.
Soluția este una foarte simplă: separarea totală a evaluării scenariilor de evaluarea producătorului și a regizorului. Adică scenariile să fie depuse direct la CNC. Cu punctajul obținut, scenaristul optează pentru un producător și un regizor. Nimic nu-i împiedică pe producători și regizori să opteze pentru scenariile lor.
Producătorii cei mai vocali, care sunt și regizori, sau au regizorii lor preferați, spun că nu li se poate impune un anumit scenariu. Că e nevoie de o „compatibilitate”. Aceasta este cauza principală a eșecului românilor în toate domeniile, sentimentalismul! La acesta se adaugă subiectivismul. Un producător care e și regizor este convins că scenariul lui este cel mai bun. Astfel a apărut un număr extrem de mare de catastrofe cinematografice care trag în jos Cinematografia Română. Multe nu cu finanțare de la CNC, dar tot din bani publici, de la sponsori!
Astfel, evaluarea producătorului și regizorului, destul de complicată, subiectivă și contestabilă, nu mai este necesară. Este suficientă o autoevaluare, care să fie luată în calcul de scenarist la constituirea proiectului cu care producătorul se va prezenta la CNC, eventual de către CNC, pentru a aprecia fezabilitatea proiectului. Adică nu numai premii obținute și număr de spectatori, dar și capacitatea echipei și dotarea.
Desigur, pentru evaluarea scenariului sunt necesare criterii clare , iar pentru fiecare criteriu, membri în comisie atestați în domeniul respectiv.
Multe din celelalte probleme care grevează producția de film dispar. Nu mai e necesară discriminarea pozitivă, nu mai are importanță vârsta cineastului, sau la al câtelea film se află.
Desecretizarea proiectelor încă din faza de evaluare a scenariului, așa cum se propune, ar avea mai multe efecte negative decât pozitive. Chiar și cu jurați imparțiali, e greu de crezut că nu se vor lăsa influențați de numele unui scenarist/regizor celebru.
De fapt asta se și declară/dorește. Avantajul că un scenariu este scris chiar de regizor sau producător nu trebuie să intre în calcul decât spre final, la evaluarea „proiectului cinematografic”.
Titlul scenariului nu trebuie eliminat în faza de evaluare, deoarece acesta reprezintă esența filmului.
Descoperirea unor scenarii cu un real potențial cinematografic, dar insuficient evidențiat de scenaristul fără experiență, se poate produce în secțiunea „dezvoltare de proiect”, unde fondurile nu trebuie să fie rambursabile, iar scopul unic trebuie să fie chiar dezvoltarea unor subiecte cu potențial, prin realizarea unor legături între începători și cineaștii consacrați.
Centrul Național al Cinematografiei este un organism guvernamental, care, conform regulilor economiei de piață, reprezintă interesele Statului, nu pe ale cineaștilor, pentru care are doar sarcina să creeze un cadru competițional real, conform Statutului.
Last edited by mirodoni : 10 Jul 2017 at 20:57.
|