Cinemagia Forum - View Single Post

alali · 10 Dec 2016, 02:03

Tokyo monogatari (1953)
aka
Tokyo Stroy (1953)

Societatea nipona, in perioada celei mai radicale schimbari pe care a suferit-o in toata istoria sa. Iata motivul pentru care filmul lui Ozu devine o fresca sociala de o fidelitate ravasitoare. Tokio se emancipeaza si odata cu el si masele de oameni ce migreaza spre marele oras in cautarea noii vieti ce se prefigureaza a fi mai buna, cel putin ca perspectiva.
Si poate ca e intr-adevar mai buna, nu avem cum sa stim ce simte fiecare si mai ales ce isi doreste cel ce pleaca la drum, cautand sa isi faca un rost.
Desi filmul lasa sa se intrezareasca personaje pozitive si unele, nu as spune chiar negative ci mai degraba, mai putin pozitive, linia de demarcatie nu e niciodata trasata de-adevaratelea. Ea ramane sa se contureze in functie de conceptia fiecaruia dintre noi, despre viata. La unii dintre spectatori aceasta se va observa, probabil, ca o bariera imposibil de trecut, in timp ce la altii e posibil sa se estompeze sau chiar sa dispara.
Interesant e ca nici o parte, nici cealalta nu este de condamnat sau de criticat. Cu atat mai putin o face Ozu in filmul sau. Aici e sublimul acestei pelicule, un nestemat ascuns cu maiestrie de privirile superficiale si imposibil de cuprins in concluziile pripite. Desi drama e prezenta, nimeni nu e de condamnat sau de blamat. Poate ca unele comportamente par reci, insensibile, dar sa nu uitam ca nu sunt doi oameni la fel pe acest pamant. Iar de judecat si de acuzat nici nu poate fi vorba, atata timp cat insusi parintele, unicul indreptatit sa ceara socoteala, nu o face. Ba chiar multumeste umil si priveste spre latura buna a lucrurilor. (acest fel de a privi lucrurile imi aduce aminte de pilda „Musca și albina” a parintelui Paisie Aghioritul)
Cauze pentru aceasta schimbare a omului, abrutizare ar spune cei mai intransigenti, ar fi destule. Regizorul se opreste insa, la cea mai importanta pricina ce a dus la aceasta transformare si anume progresul cu a sa mentalitate. In orice cadru filmat in exterior o sa semnalam prezenta electricitatii, a firelor ce ne conecteaza pe toti intre noi. Mai sunt si acele cadre cu furnalele fumegande, care se repeta in incercarea de a arunca asupra atmosferei ce pare idilica la inceput, nori negri, amenintatori. Iar furtuna prevestita nu va inceta sa se abata asupra vietilor personajelor povestirii noastre. Fiecare va primi loviturile destinului cu decenta si cu umanitatea pe care este capabil sa o simta la acel moment, pentru ca asa cum marturiseste si Noriko, (Setsuko Hara), nora lui Shukichi, (Chishû Ryû), omul este intr-o permanenta modelare.
Si am ajuns si la Noriko, o Rut asiatica, trimitere sublima la cartea biblica ce sparge toate canoanele prejudecatilor de tot felul si ingaduie unei straine din afara legii, (legaturii de sange in film), sa devina strabunica Regelui David. Iata asadar ca o conduita morala uneste mai mult decat legatura de sange, iar strainul va face cele ale firii, el nefiind din acelasi neam.
Pastrand acelasi registru biblic, religios, propun sa stergem acel prim impuls care ne impinge sa ridicam piatra, pentru a ne aloca o clipa de meditatie si de analiza proprie. In fond, filmul Tokyo Story este filmul adevarului perpetuu, ce, cu fiecare decada ce se scurge, devenind mai actual si mai tulburator prin adevarul ce-l graieste.
Regizorul japonez Yasujiro Ozu, semnaleaza toata aceasta graba a noii ordini ce s-a instaurat, o societate in care timpul, banii, familia, se amesteca pana la omogenizare, iar omul modern incearca sa razbeasca prin viata cum stie el mai bine si mai moral cu putinta. Sa nu ii judecam pe cei ce nu sunt ca noi, sa nu ne judecam pe noi pentru ca nu suntem ca altii, cu siguranta mai buni decat noi si sa incercam sa ne redescoperim samanta plantata in strafundul sufletului nostru de catre parinti, cand inca eram acasa, locuind impreuna cu ei.
Concluzie: Un film pansament pentru suflet, un film despre fiecare si in care toti avem un "tiz" in ale firii, caruia ii semanam intr-o mai mica sau mai mare masura. Desi avem acum parte de foarte multe filme ce semnaleaza aceasta intalnire a generatiilor, care mai de care mai extreme si mai teribiliste, o astfel de poveste niciodata nu a fost spusa cu ma multa decenta si bun simt. Nota 9,28!

10 Dec 2016, 02:03	#192
alali Guru Join Date: May 2011 Posts: 871	Shukichi, tatal, model de smerenie si decenta. Tokyo monogatari (1953) aka Tokyo Stroy (1953) Societatea nipona, in perioada celei mai radicale schimbari pe care a suferit-o in toata istoria sa. Iata motivul pentru care filmul lui Ozu devine o fresca sociala de o fidelitate ravasitoare. Tokio se emancipeaza si odata cu el si masele de oameni ce migreaza spre marele oras in cautarea noii vieti ce se prefigureaza a fi mai buna, cel putin ca perspectiva. Si poate ca e intr-adevar mai buna, nu avem cum sa stim ce simte fiecare si mai ales ce isi doreste cel ce pleaca la drum, cautand sa isi faca un rost. Desi filmul lasa sa se intrezareasca personaje pozitive si unele, nu as spune chiar negative ci mai degraba, mai putin pozitive, linia de demarcatie nu e niciodata trasata de-adevaratelea. Ea ramane sa se contureze in functie de conceptia fiecaruia dintre noi, despre viata. La unii dintre spectatori aceasta se va observa, probabil, ca o bariera imposibil de trecut, in timp ce la altii e posibil sa se estompeze sau chiar sa dispara. Interesant e ca nici o parte, nici cealalta nu este de condamnat sau de criticat. Cu atat mai putin o face Ozu in filmul sau. Aici e sublimul acestei pelicule, un nestemat ascuns cu maiestrie de privirile superficiale si imposibil de cuprins in concluziile pripite. Desi drama e prezenta, nimeni nu e de condamnat sau de blamat. Poate ca unele comportamente par reci, insensibile, dar sa nu uitam ca nu sunt doi oameni la fel pe acest pamant. Iar de judecat si de acuzat nici nu poate fi vorba, atata timp cat insusi parintele, unicul indreptatit sa ceara socoteala, nu o face. Ba chiar multumeste umil si priveste spre latura buna a lucrurilor. (acest fel de a privi lucrurile imi aduce aminte de pilda „Musca și albina” a parintelui Paisie Aghioritul) Cauze pentru aceasta schimbare a omului, abrutizare ar spune cei mai intransigenti, ar fi destule. Regizorul se opreste insa, la cea mai importanta pricina ce a dus la aceasta transformare si anume progresul cu a sa mentalitate. In orice cadru filmat in exterior o sa semnalam prezenta electricitatii, a firelor ce ne conecteaza pe toti intre noi. Mai sunt si acele cadre cu furnalele fumegande, care se repeta in incercarea de a arunca asupra atmosferei ce pare idilica la inceput, nori negri, amenintatori. Iar furtuna prevestita nu va inceta sa se abata asupra vietilor personajelor povestirii noastre. Fiecare va primi loviturile destinului cu decenta si cu umanitatea pe care este capabil sa o simta la acel moment, pentru ca asa cum marturiseste si Noriko, (Setsuko Hara), nora lui Shukichi, (Chishû Ryû), omul este intr-o permanenta modelare. Si am ajuns si la Noriko, o Rut asiatica, trimitere sublima la cartea biblica ce sparge toate canoanele prejudecatilor de tot felul si ingaduie unei straine din afara legii, (legaturii de sange in film), sa devina strabunica Regelui David. Iata asadar ca o conduita morala uneste mai mult decat legatura de sange, iar strainul va face cele ale firii, el nefiind din acelasi neam. Pastrand acelasi registru biblic, religios, propun sa stergem acel prim impuls care ne impinge sa ridicam piatra, pentru a ne aloca o clipa de meditatie si de analiza proprie. In fond, filmul Tokyo Story este filmul adevarului perpetuu, ce, cu fiecare decada ce se scurge, devenind mai actual si mai tulburator prin adevarul ce-l graieste. Regizorul japonez Yasujiro Ozu, semnaleaza toata aceasta graba a noii ordini ce s-a instaurat, o societate in care timpul, banii, familia, se amesteca pana la omogenizare, iar omul modern incearca sa razbeasca prin viata cum stie el mai bine si mai moral cu putinta. Sa nu ii judecam pe cei ce nu sunt ca noi, sa nu ne judecam pe noi pentru ca nu suntem ca altii, cu siguranta mai buni decat noi si sa incercam sa ne redescoperim samanta plantata in strafundul sufletului nostru de catre parinti, cand inca eram acasa, locuind impreuna cu ei. Concluzie: Un film pansament pentru suflet, un film despre fiecare si in care toti avem un "tiz" in ale firii, caruia ii semanam intr-o mai mica sau mai mare masura. Desi avem acum parte de foarte multe filme ce semnaleaza aceasta intalnire a generatiilor, care mai de care mai extreme si mai teribiliste, o astfel de poveste niciodata nu a fost spusa cu ma multa decenta si bun simt. Nota 9,28!