Good Will Hunting (1997)
Un film pe care l-am adaugat repede in lista filmelor favorite. Nu e ceva nemaiintalnit in aceasta lume a cinematografiei in care criza scenariilor originale incepea sa se simta din ce in ce mai acut, dar e frumos. Emana un farmec pretentios si oarecum erudit, parte prin prestatia celor implicati, parte prin poveste. Astfel filmul reuseste sa cucereasca o mare parte a publicului. E adevarat ca sunt si persoane mai pretentioase care asteptau mai mult de la aceasta productie si tind sa le inteleg si acestora punctul de vedere. Cu siguranta ca o alta abordare care sa se departeze putin de reteta patentata a Hollywood-ului, dar care e generatoare de succes sigur, ar fi ridicat enorm in valoare acest film. Dar si asa, eu fac parte dintre acea mare majoritate care s-a atasat de Will - Matt Damon, l-a indragit pe Maguire - Robin Williams si s-a indragostit de Skylar - Minnie Driver, (care, fie vorba intre noi, nu e vreo frumusete rapitoare, dar stie sa se faca agreabila si dorita).
Filmul are o poveste tipica marilor studiouri. Este atat de previzibila incat orice departare de finalul atat de simplu de intuit, irita. Aici ma refer strict la toate acele chitibusarii scenaristice care au rolul de a amplifica tensiunea si de a creste interesul, cand toti cunoastem finalul aproape in detaliu. Si irita pentru ca farmecul real al filmului sta in dialoguri si nu in turnurile pe care le ia actiunea. Ciocnirile dintre geniu si profesorii foarte pregatiti pe ramura lor, toata acea psihologie inversa ofera tensiune mai multa decat orice infloritura a scenariului ce e menita sa prelungeasca naratiunea intr-un mod "artificial", cel putin asta e perceptia pe care o lasa asupra privitorului.
Ce iarasi nu mi-a placut, e acea parte lacrimogena, traumatizanta si inutila, a tatalui adoptiv care l-a maltratat pe Will cel mic. De ce oare era nevoie sa se completeze trecutul acestui personaj cu astfel de adaosuri care subrezesc imaginea lui? Eu cred ca ajungea sa fie creionat ca un teribilist orfan, care a simtit viata la modul cel mai dur si mai real cu putinta. Dar daca scenaristii au ales sa bage si un episod lacrimogen, nu mai e nimic de facut; pentru ca tot din acest detaliu vine si scena cu "Nu a fost vina ta!". Un final de sedinte de terapie atat de prost, ce mai-mai ca era sa strice intregul film. Si intreb iarasi: De ce anume s-a tinut mortis ca sedintele sa se incheie cu o astfel de "insanatosire" totala si categorica? Chiar nu se putea termina aceasta relatie pacient-psiholog printr-o schimbare a subiectului asa cum s-a si produs si cum se intampla in cazurile reale? Era neaparat necesar acest plans eliberator pentru ca spectatorul sa poata rasufla usurat si sa spuna: "Gata! Acum, in sfarsit, s-a vindecat!"? Prea pentru o anumita nisa de public tot acest moment si nu e vorba deloc de partea elitista, savanta a privitorilor asa cum promoveaza filmul. Ba din contra.
Aceeasi impresie o provoaca si introducerea legendei lui Srinivasa Ramanujan, un nescolit, ce a citit o carte elementara de matematica si imediat s-a pus pe rezolvat probleme de matematica superioara, dintre cele mai dificile. Aiurea! Ramanujan a fost la scoala de la 7 ani, asa cum e si normal si a tinut-o intr-un astfel de mediu, didactic si apoi academic, toata viata. Precocitatea cu care a intrat in lumea academica, asta e alta discutie.
Plusul pe care tin sa-l mentionez vine chiar in final. Acea ultima decizie luata de protagonist, schimba putin sablonul pe care ne pregateam sa-l parafam ca fiind standard. Iar Williams cu replica lui traznita, tipica si care da un aer vesel si optimist completeaza happy end-ul. (si unde mai pui ca momentul ultimei linii de dialog al intregului film este o pura improvizatie, el nefiind cuprins in script).
Ca tot am pomenit de Williams, trebuie sa spun ca in acest film este deosebit... de bun. Nu apeleaza deloc la verva lui atat de obisnuita, (poate doar in momentul certei cu cel ce i-a fost candva coleg, dar acolo e normala si foarte potrivit introdusa ca si etapa a naratiunii). In rest, Williams este atat de calm si linistit incat surprinde pe oricine il cunoste din numeroasele filme pe care le-a realizat in vasta sa cariera. Plus ca tot acest calm este foarte potrivit aici si ii ridica in valoare atat personajul pe care il intruchipeaza, cat si pe el ca actor, demonstrand ca poate si altfel.
Concluzie: Desi am cam subliniat doar minusurile, pentru ca am vrut sa fiu obiectiv, filmul, asa cum am si spus in inceputul review-ului, mi-a placut intr-atat incat l-am incadrat intre favoritele mele. Si acum, doar uitandu-ma la imaginea cover-ul dvd-ului si parca simt acel sentiment de liniste, combinat cu bucurie, cu placere si cu satisfactie.
Nota 8,28!