Cinemagia Forum - View Single Post - Filme nici bune nici (ne)bune

alali · 02 Sep 2016, 01:55

The Towering Inferno (1974)

Irwin Allen nu cred ca spune prea multe nici unui iubitor de film. Ca si regizor nu are in portofoliu cine stie ce titluri; in schimb ca producator a inregistrat, probabil, cele mai spectaculoase lovituri ale decadei ´70 la box office si, pe cale de consecinta si la public . In plina epoca de aur a filmelor despre dezastre si dupa ce produsese cel mai important hit din istotia acestui gen, The Poseidon Adventure (1972), care cu 4,5 milioane $ a strans incasari de 127, echivalentul a peste 700 milioane astazi, Irwin a fost cooptat pentru un alt "disaster film", al patrulea ce se realiza in doar 5 ani. Sa reusesti in aceste conditii, parea imposibil. Dar tactica lui Irwin de a-si reuni echipa care s-a ocupat de efectele speciale la productia din 1972 a dat roade: A.D. Flowers - sef al departament efecte speciale; L.B. Abbott si Matthew Yuricich conduc departamentul de efecte vizuale; dar si cativa dintre cascadorii de atunci. Astfel, desi in strainatate nu s-a bucurat de succes, restul lumii neavand nici un reper de zgarie nori din sticla la care sa se raporteze, (poate in Franta sa fi existat 2-3 exceptii, dar si alea discutabile), filmul a strans grosul in SUA. 115 milioane $. Cu un total de 130 la nivel global, productia lui John Guillermin, a intrat in topul All Time Adjusted Box Office undeva pe locul 60. Insa, e adevarat ca, investitiile au fost de trei ori mai mari decat la filmul din urma cu 2 ani.
Infernul din zgarie-nori ne propune o confruntare soc intre doua legende ale marelui ecran, Paul Newman si Steve McQueen, pe care publicul si presa de specialitate nu le puteau vedea colaborand vreodata si filmand fata in fata in vreun proiect comun. S-au facut speculatii, predictii despre altercatiile ce ar fi avut loc intre cei doi sau despre cele ce vor fi avand loc. Din fericire, colaborarea a mers struna iar rezultatul este unul pe masura. Macar din acest punct de vedere, al prestatiilor actoricesti, nu avem de ce sa ne plangem. Desi propune o distributie aiuritoare, pe langa cei doi aflandu-se nume ca: F. Dunaway, Fred Astaire, O.J. Simpson, W. Holden si altii, momentele savuroase ale acestei pelicule sunt date de scenele in care co-protagonistii, Chief O'Hallorhan, (McQueen) si Doug Roberts, (Newman), sunt pusi in acelasi cadru. Sfatuiesc orice privitor sa realizeze un stop-cadru si sa dea atentie privirilor pe care si le schimba cei doi in chiar prima lor scena comuna reprezentata de acel moment al prezentarii. Doar din acea secunda iti poti da seama cat talent exista la cei doi si de ce etalari de forte vom beneficia pe durata acestei proiectii.
Pe langa acest regal interpretativ mai avem efectele speciale. Bune, inovatoare, revolutionare pentru industria de gen, dar.... si aici am un "dar" destul de dureros. Am avut impresia ca filmul e o vitrina de prezentare pentru aceste efecte si nu invers asa cum m-as fi asteptat. Avem scena primului ars, care e patetica. Acel om cuprins de flacari care nu scoate un geamat, care se misca in reluare, totul atat de lent, de static chiar; inexplicabil! Apoi bucata de film, era sa spun secventa dar m-as fi echivocat, bucata deci de film in care se salveaza cei 2 copii. 20 de minute pentru a cobora un etaj din cele 81?! Sincer, e prea mult! Pana acolo, actiunea destul de cursiva. O ora de film fluid, insa intrerupt de aceste 20 de minute interminabile.
Vin apoi prezentarile in detaliu de: legatori, carabiniere, centuri, carlige sau de elicoptere decoland si zburand pur si simplu pe cerul intunecat. De parca niciun alt elicopter, pana atunci, nu a mai zburat vreodata. Prea multe astfel de tehnicitati si prea in detaliu aratate.
Toate aceste neajunsuri m-au scos din atmosfera si m-au facut sa sesizez recuzita si efortul ce s-a depus la realizarea cascadoriilor si efectelor de tot felul. Pacat ca nu s-au integrat in film, incat dupa vizionare sa raman cu placuta intrebarea: "Oare cum au facut asta?"
Ca si concluzie, propun un exercitiu de logica; poate e prea mult sa ceri si logica la un film ce si asa iti ofera un regal vizual in ceea ce priveste inovatia tehnica. Toata acea dojana pe care orice personaj nu pridideste in a i-o "oferi" arhitectului cu privire la inaltimea cladirii... Oare nimeni nu tine cont ca electricianul, constructorul, adica nimeni nu a respectat specificatiile bietului arhitect? De unde pana unde graba asta, mai ales intr-un film cu o asa expunere, de a infiera o tagma ce nu prea are culpa in cazul pe care tocmai l-am vazut? Sau o fi vreo polita a regizorului John Guillermin pe care vrea sa o plateasca unui arhitect ce l-a dezamagit? Numai el poate sti care e dedesubtul acestei subversive denigrari

. Nota 7,12 pentru un film de entertainment dar nu prea relaxant... si lung... luuung cat turnul in cauza.

02 Sep 2016, 01:55	#95
alali Guru Join Date: May 2011 Posts: 871	Filmul confruntarii McQueen - Newman. Doar interpretarea fiind la inaltimea turnului. The Towering Inferno (1974) Irwin Allen nu cred ca spune prea multe nici unui iubitor de film. Ca si regizor nu are in portofoliu cine stie ce titluri; in schimb ca producator a inregistrat, probabil, cele mai spectaculoase lovituri ale decadei ´70 la box office si, pe cale de consecinta si la public . In plina epoca de aur a filmelor despre dezastre si dupa ce produsese cel mai important hit din istotia acestui gen, The Poseidon Adventure (1972), care cu 4,5 milioane $ a strans incasari de 127, echivalentul a peste 700 milioane astazi, Irwin a fost cooptat pentru un alt "disaster film", al patrulea ce se realiza in doar 5 ani. Sa reusesti in aceste conditii, parea imposibil. Dar tactica lui Irwin de a-si reuni echipa care s-a ocupat de efectele speciale la productia din 1972 a dat roade: A.D. Flowers - sef al departament efecte speciale; L.B. Abbott si Matthew Yuricich conduc departamentul de efecte vizuale; dar si cativa dintre cascadorii de atunci. Astfel, desi in strainatate nu s-a bucurat de succes, restul lumii neavand nici un reper de zgarie nori din sticla la care sa se raporteze, (poate in Franta sa fi existat 2-3 exceptii, dar si alea discutabile), filmul a strans grosul in SUA. 115 milioane $. Cu un total de 130 la nivel global, productia lui John Guillermin, a intrat in topul All Time Adjusted Box Office undeva pe locul 60. Insa, e adevarat ca, investitiile au fost de trei ori mai mari decat la filmul din urma cu 2 ani. Infernul din zgarie-nori ne propune o confruntare soc intre doua legende ale marelui ecran, Paul Newman si Steve McQueen, pe care publicul si presa de specialitate nu le puteau vedea colaborand vreodata si filmand fata in fata in vreun proiect comun. S-au facut speculatii, predictii despre altercatiile ce ar fi avut loc intre cei doi sau despre cele ce vor fi avand loc. Din fericire, colaborarea a mers struna iar rezultatul este unul pe masura. Macar din acest punct de vedere, al prestatiilor actoricesti, nu avem de ce sa ne plangem. Desi propune o distributie aiuritoare, pe langa cei doi aflandu-se nume ca: F. Dunaway, Fred Astaire, O.J. Simpson, W. Holden si altii, momentele savuroase ale acestei pelicule sunt date de scenele in care co-protagonistii, Chief O'Hallorhan, (McQueen) si Doug Roberts, (Newman), sunt pusi in acelasi cadru. Sfatuiesc orice privitor sa realizeze un stop-cadru si sa dea atentie privirilor pe care si le schimba cei doi in chiar prima lor scena comuna reprezentata de acel moment al prezentarii. Doar din acea secunda iti poti da seama cat talent exista la cei doi si de ce etalari de forte vom beneficia pe durata acestei proiectii. Pe langa acest regal interpretativ mai avem efectele speciale. Bune, inovatoare, revolutionare pentru industria de gen, dar.... si aici am un "dar" destul de dureros. Am avut impresia ca filmul e o vitrina de prezentare pentru aceste efecte si nu invers asa cum m-as fi asteptat. Avem scena primului ars, care e patetica. Acel om cuprins de flacari care nu scoate un geamat, care se misca in reluare, totul atat de lent, de static chiar; inexplicabil! Apoi bucata de film, era sa spun secventa dar m-as fi echivocat, bucata deci de film in care se salveaza cei 2 copii. 20 de minute pentru a cobora un etaj din cele 81?! Sincer, e prea mult! Pana acolo, actiunea destul de cursiva. O ora de film fluid, insa intrerupt de aceste 20 de minute interminabile. Vin apoi prezentarile in detaliu de: legatori, carabiniere, centuri, carlige sau de elicoptere decoland si zburand pur si simplu pe cerul intunecat. De parca niciun alt elicopter, pana atunci, nu a mai zburat vreodata. Prea multe astfel de tehnicitati si prea in detaliu aratate. Toate aceste neajunsuri m-au scos din atmosfera si m-au facut sa sesizez recuzita si efortul ce s-a depus la realizarea cascadoriilor si efectelor de tot felul. Pacat ca nu s-au integrat in film, incat dupa vizionare sa raman cu placuta intrebarea: "Oare cum au facut asta?" Ca si concluzie, propun un exercitiu de logica; poate e prea mult sa ceri si logica la un film ce si asa iti ofera un regal vizual in ceea ce priveste inovatia tehnica. Toata acea dojana pe care orice personaj nu pridideste in a i-o "oferi" arhitectului cu privire la inaltimea cladirii... Oare nimeni nu tine cont ca electricianul, constructorul, adica nimeni nu a respectat specificatiile bietului arhitect? De unde pana unde graba asta, mai ales intr-un film cu o asa expunere, de a infiera o tagma ce nu prea are culpa in cazul pe care tocmai l-am vazut? Sau o fi vreo polita a regizorului John Guillermin pe care vrea sa o plateasca unui arhitect ce l-a dezamagit? Numai el poate sti care e dedesubtul acestei subversive denigrari . Nota 7,12 pentru un film de entertainment dar nu prea relaxant... si lung... luuung cat turnul in cauza. Last edited by alali : 02 Sep 2016 at 02:20.