[rvn]

ocazia rara a unui week-end prelungit si draga de Veronica, misterioasa si fascinanta, m-au indemnat sa revad trilogia culorilor. dupa cativa ani de la prima vizionare, imaginea pe ansamblu se pastrase si deasemenea, unele secvente memorabile, ramasesera vii, semn ca filmele lui Kieslowski sunt menite sa ramana in istorie. cred ca cea frecventa intrebare care este pusa in legatura cu aceste trei filme este aceea referitoare la care este mai reusit, mai valoros. acuma,oricine poate face o statistica a premiilor si nominalizarilor obtinute de fiecare, si evident, putem conta pe ele ca si criteriu de apreciere, dar nu cred ca asta ar fi deajuns. practic, subiectivitattea joaca un rol foarte important, fiinca cele trei filme realizate de Kieslowski la inceputul anilor 90, chiar daca nu au in comun aceeasi poveste care se deruleaza pe parcursul a trei filme (ca un miniserial), autorul, a avut grija sa le lege in mod ingenios, numindu-le dupa culorile steagului francez, realizand astfel, o trilogie: Bleu, Blanc, Rouge.
le-am redescoperit cu placere si recunosc, senzatia de fantastic care se degaja si te invaluie, mai ales din Rouge, este acel resort de care ai nevoie cateodata, pentru a simti altfel de emotii, ceva mai mult decat o simpla sensibilizare in urma constientizarii unei realitati. tocmai de aceea, practic, nu te poti opri pana nu le vezi pe toate trei,daca o faci, este ca si cum ai intrerupe visul, sau mai bine zis, euforia lui.
in toate trei filmele predomina culoarea si intre ea si povestea din film exista o legatura, pe care, spectatorul este lasat s-o interpreteza, sa-i gaseasca cat mai multe variante posibile. asta-i un joc incitant, fiindca altfel, fara aceasta enigma cromatica, scenariile ar fi fost, poate, simple povesti de viata, ca atatea altele, pe care le-am vazut redate pe ecran.
Bleu,primul realizat dintre ele, o are ca protagonista pe Juliette Binoche. registrul ei interpretativ, s-a potrivit de minune cu rolul. Binoche a intrat excelent in pielea sotiei mic burgheze, care-si pierde sotul (un compozitor celebru) si fiica, intr-un accident auto. drama personala, nu s-a revarsat in exterior, prin isterie sub diverse forme,ci, a capatat alte valente,odata cu interiorizarea aproape completa a durerii, ca semn al demnitatii cu care a fost inzestrat, personajul interpretat de ea. mi-a placut mult acel moment al celui de-al doilea soc emotional suferit de ea, infidelitatea sotului, fiindca mi-ar fi parut rau ca un asemenea gen de femeie sa nu gaseasca drumul spre vindecare, iar la modul cum au gandit scenaristii, a fost aproape sublim.
Blanc, cel de-al doilea film al trilogiei, este mult mai "cuminte" din punct de vedere cromatic, fiindca albul nu estompeaza nimic in jurul lui, din contra, poate scoate in evidenta. asociat cu anotimpul in care se desfasoara actiunea, Blanc, spune povestea unui frizer polonez care sufera de impotenta, probabil din cauza inadaptarii la cerintele unei societati franceze,mult mai dezvoltate economic decat acea poloneza, din care provenea el. incapabil sa-si satisfaca nevasta, incapabil s-o convinga sa-l urmeze in Polonia, convins ca odata revenit in tara natala, miracolul recapatarii echilibrului sau se va implini, personajul principal, Karol, excelent interpretat de un actor cu fizic pe masura, gaseste rezerve pentru a-si pune in valoare, trasaturi de caracter neasteptate. realizat intr-un registru comic, filmul degaja un umor fin si bine tintit, ironizeaza o societate in plina schimbare, dorinta de inavutire rapida si prin orice mijloace, ca etalon al unei societati occidentale in care ravnea sa traiasca orice polonez de rand.
filmul, dincolo de substratul social si politic, dincolo de drama dezradacinatului obligat sa se adapteze vremurilor noi, are un final oarecum neasteptat si contradictoriu. imaginea de sfarsit, cu Dominique intemnitata intr-o inchisoare care pastrase mai mult ca sigur tarele si regulile regimului comunist, pare destul de "cruda", mai ales ca,de la inceputul filmului si pana aproape de final,autorul acestei "afaceri", pare ca face totul din dragoste obsesiva si nu din dorinta de razbunare. dar prin asta, filmul are un echilibru demn de invidiat, un echilibru al extremelor, intre care, partitura interpretativa a lui Zamachowski, face din Blanc un deliciu,pentru orice amator de umor fin.
Rouge este mult mai enigmatic si sofisticat decat celelalte doua. culoarea rosie predomina ca in "viata dubla a Veronicai", dar nu cu atata grija la detalii, ca in acesta din urma. faptul ca in Rouge o regasim pe Irene Jacob, este un semn ca Kieslowski a vrut o continuare a povestii din "viata dubla a Veronicai", vrajit desigur, de calitatile si carisma actritei. la fel de tainic in scenariu ca si Veronica, Rouge nu se devoaleaza decat pe final, la apogeul confidentelor facute de un magistrat pensionar, suparat pe viata, unei fete frumoase si tinere, pe care destinul i-o aduce in cale. misterul afinitatii dintre doua personaje atat de diferite este adancit de atmosfera fantastica, de vis impletit cu realitatea, pe care Kieslowski a reusit atat de bine s-o redea si in "viata dubla Veronicai" , prin intermediul rosului, ca fond cromatic predominant, dar mai ales, prin interpretarea de exceptie a lui Irene Jacob. poate in Rouge, mai mult ca in Bleu si Blanc, personajul secundar aproape ca are aceeasi forta ca cel secundar, nu ca Irene ar fi eclipsata de interpretarea excelenta a lui Jean Louis Trintignant, dar se simte o mult mai mare importanta acordata in scenariu, rolului interpretat de el, decat in cazul celorlalte doua filme. poate tocmai si de aceea, memorabile au ramas interpretarile lui Binoche si Zamachowski, Irene confundandu-se practic, cu Veronica, ireal de frumoasa si talentata ca si ea.
in concluzie, nu as putea alege intre cele trei culori. fiecare are ceva de spus publicului, trebuie doar sa ai rabdare sa le privesti si sa te lasi invaluit de fiecare tonalitate cromatica in parte. Blue este dramatic si incrancenat, Blanc este o comedie amara, iar Rouge este o poveste care seamana a vis. toate trei sunt diferite,dar se leaga fabulos in finalul lui Rouge, semn ca destinele oamenilor sunt unite prin intamplari neobisnuite si greu de inchipuit de cele mai multe ori.

P.S. daca alali considera ca i-am incalcat "teritoriul", pot muta mesajul la "cel mai recent film vizionat". oricum, nimeni n-a mai dat pe acolo de foarte mult timp....