Dekalog (1989)
Intregul ciclu de 10 episoade ce formeaza
Dekalogul lui Kieslowski se ghideaza dupa acest simbolic indemn: Sa nu judeci!
Filme despre viata, as indrazni sa spun chiar despre viata noastra a tuturor; aceasta realitate este probabil si cauza primului feeling pe care il resimti atunci cand pasesti in lumea cenusie a acestui cvartal oarecare al Varsoviei si anume frustrarea.
Obiectivitatea "rautacioasa" in aparenta, data de distantarea regizorului fata de personaje, lasarea lor in voia sortii te fac sa simti ca esti dator sa intervii, sa le ajuti cumva; lucru imposibil desigur si asa apare frustrarea despre care vorbeam. E aceeasi senzatie pe care o traiesti cand, privind in jur la toata suferinta si inegalitatea din lumea ce te inconjoara, ridici privirea spre cer si ceri socoteala divinitatii pentru toată această injustețe. Raspunsul bineinteles ca nu vine niciodata; cel putin nu explicit. Rezulta dar că si Kieslowski, prin aceată "muțenie" in fata dramelor oamenilor filmelor sale este un fel de divinitate pentru propriile-i personaje.
Odatat ce incepi insa sa intelegi maniera in care se spune povestea si semnificatia ei tainica, diferita de la individ la individ, deznadejdea ce te-a cuprins la inceput se disipeaza iar frustrarea dispare pentru totdeauna. In fond, regizorul este si scenaristul si deci naratiunile prezentate sunt modelate asa cum a voit Kieslowski insusi; nici vorba sa fi fost neutru sau nepasator asa cum lasa sa se creada.
Viata, caci ea este importanta in film, se regaseste si in ciocnirile dintre personajele unor episoade distincte. Ciocniri fortuite in lift, la ghiseu sau la coada, totul creaza o cursivitate si o vecinatate atat de fireasca privitorului incat il transforma din simplu spectator intr-un vecin si locatar al unui apartament din acele blocuri. Aici se produce, asa cum imi place mie sa-l numesc, "efectul Kieslowski" care consta intr-un fel de resuscitare la viata a oricui priveste si asculta mesajul filmului. Ti se infiripa o altfel de intelegere, mai profunda decat pana atunci a tot ceea ce inseamna seaman. Dupa acest moment o noua intalnire in ascensor, un nou drum la oficiul postal sau o alta asteptare la rand iti va deschide ochii spre toti acesti necunoscuti de care te loveai pana mai ieri fara sa constientizezi sau sa-i observi macar dar pe care de acum ii vei vedea cu alti ochi.
Pentru a reusi un asa grad de empatie, Kieslowski elimina tot ce nu este esential transmiterii trairilor personajelor sale. Procedurile judiciare, problemele administrative sau convingerile politice nu sunt introduse in film pentru a nu distribui atentia privitorului si catre lucruri ce nu ii raspund la intrebari.
Tot din acest motiv apar si acele blackout-uri, acea senzatie de salt in montajul firului narativ, cand constatam ca se sar partile intermediare din poveste. Ele nu ajuta la o intelegere mai buna a temei, deci nu sunt esentiale.
Interesant este modul de selectare a personajelor. Sunt firi izolate si intr-o mare masura singuratice. Folosind practic prototipuri, regizorul spera ca prin povestea acestora noi sa descoperim viata reala sau sa ne descoperim pe noi insine in viata de toate zilele. Asa cum spuneam si cum insusi declara, el nu trage concluzii, nu discuta probleme de morala si nu judeca. Doar pune intrebari si arata toleranta si compasiune.
Dumnezeu ca si notiune nu este unul de tip tarkovskian, ecleziastic. Omul a carui univers este prabusit, rapus de vina, sententiat de societate, condamnat de justitie si macinat de propria lui constiinta, va cauta un alt om, care sa-l inteleaga si, compatimitor in cea mai sincera forma, sa nu-l judece. Un astel de reper si punct de sprijin devine dumnezeu pentru cel in suferinta. Iar Kieslowski nu se oripileaza nici de crima, nici de moravuri usoare si nici de adulter sau autosuficienta. El isi acompaniaza protagonistii si ii intelege. Se poate face o corelatie intre regizor si persoana misteriosului observator ce apare in momentele cumpana ale povestirilor dar si imediat dupa deconspirarea punctului culminant si care aratand ca desi intelege tensiunea momentului si importanta lui, alege sa ramana neutru si sa nu intervina. (exluzand singurul moment cand transmite un mesaj explicit, in episodul 5, la acel schimb de priviri in care fixand cu privirea si fiind privit la randul lui fix in ochi de catre Lazar, clientul taxiului, necunoscutul da din cap dezaprobator).
Multe ar mai fi de spus despre aceasta serie tv, semnificatiile dar si lamuririle aduse de insusi Kieslowski incita la noi si noi interpretari generale si mai ales particulare.
Nota 10, pentru simplul motiv ca mai mult nu se poate acorda.
Ps. Prapastia reflectiei in care m-a arunca fiecare poveste nu mi-a permis sa vizionez mai mult de un episod pe zi. Nu stiu de ce dar am constatat cu surprindere dupa ce am terminat de vazut toate episoadele, ca un singur episod ma incarca in asa masura incat un alt exercitiu tot atat de tulburator pe parte emotiva nu ar mai fi incaput.