Patch Adams (1998)
Desi pare o poveste special gandita pentru film, la o minima documentare, adica deschiderea site-ului oficial al lui PatchAdams, (Gesundheit! Institute Home) si eventual un wikipedia, te surprinde exactitatea cu care filmul prezinta evenimentele reale din viata doctorului ce a implementat râsoterapia ca o componenta complementara dar obligatorie in toate procedurile si tehnicile specifice medicinei moderne.
Bineinteles ca povestea de dragoste este inventata, ca doar un astfel de cliseu este obligatoriu intr-un film ce cauta si succesul de casa. In realitate Carin, iubita din film interpretata de Monica Potter este un barbat si era unul dintre prietenii cei mai apropiati ai lui Adams.
Dar faptul ca asasinatul a avut loc, faptul ca internarea alaturi de cei cu boli mintale e reala, chiar daca a fost facuta de catre mama viitorului doctor si nu la cererea proprie, sunt asemanari remarcabile cu realitatea. Mai mult, Adams cel real marturiseste ca a avut un coleg de camera pe nume Rudy care suferea de acel tip de frica patologica de veverite si pe care l-a ajutat sa treaca peste acest delir.
Despre latura romantica a filmului, inventata asa cum spuneam, trebuie recunoscut ca se sesizeaza oarecum artificialul din ea in ceea ce inseamna cuplu pe ecran. Desi are farmec in dialoguri si chiar situatia in sine adica modul cum decurge curtarea, nepotrivirea celor doi actori, lipsa unei chimii in toata aceasta viitoare realtie este dezamagitoare. - un barbat spre 50 de ani sa corupa efectiv o tanara de putin peste 25 e oarecum deranjant si ca idee, cu atat mai mult ca si imagine -
Insa in rest, Willaims este perfect pe toata durata filmului. Se muleaza impecabil pe personaj, este hazliu, este spontan si este inventiv. A si primit complimente chiar din partea originalului Adams si asta ne scuteste de alte comentarii. Daca se facea si putin efort sa i se gaseasca o partenera potrivita cu care sa faca un parteneriat firesc, (nu ca m-as plange de prezenta Monicăi Potter care este o incantare ori de cate ori apare in cadru si care apare chiar prea putin pentru gustul meu;
dar totusi ... Williams...?) si mai putina limba de lemn in discursul rostit in fata decanatului, probabil ca filmul de fata ar fi facut saltul de la statutul de film bun spre foarte bun. Cred ca ar fi putut sta alaturi de un
Good Will Hunting (1997) sau chiar
Dead Poets Society (1989). Asa, cu aceste neajunsuri si sablonizat pe cerintele unui hollywood conservator si marginit, povestea este perceputa ca una de familie, de petrecere a timpului liber intr-un mod placut. Ori, o asa biografie numai spre omorarea plictiselii nu ar trebui sa faca trimitere. Parerea mea.
Nota 7,07!