|
ei, gandeste-te cum ar fi sa ai un catel aproape identic cu cel din film si sa cunosti pe pielea ta, cat de greu este sa te desparti de el, chiar si pentru o zi, daramite pentru totdeauna...
eu l-am vazut pe Ricardo Darin in cateva filme, dar in rolul acesta, chiar s-a deschis spre public cu o sensibilitate extraordinara. in ultimii ani a incaruntit bine si chestia asta i-a oferit un avantaj in a da un plus de expresivitate in interpretarea personajului. oarecum, tema nu este noua, am mai vazut filme in care protagonistul sau protagonista stiu ca sufera de cancer in faza terminala si evident, exista intotdeauna reactii contradictorii, dar si normale, atat de firesti, de emotionante..
in fata mortii, oamenii renunta la etichete, la complezenta. in final, ajung sa se resemneze, dar cred ca cel mai dureros pentru ei, nu este constienta mortii iminente ci, regretul ca provoaca suferinta celor pe care ii iubesc si le sunt alaturi,cu un soi de compasiune similara cu aceea din film. intotdeauna subiectele de genul acesta ating corzile sensibile si pana la urma, chiar daca in urma vizionarii, ramai cu o umbra de pesimism pe fond tragic, tot e bine, fiindca, ai primit o lectie buna, una care tine de educatie si de umanitate, iar pentru lucrul acesta, Truman merita toata aprecierea din lume.
|