Ordet (1955) aka The Word (1955)
Filmat intr-o maniera impresionista, filmul este unul dintre cele mai curate exemple ale acestui mod de expunere. Cu o folosire a luminii atat de naturala, cu acele landscape-uri perfecte si mai ales in alb-negru, pelicula se invaluie inca de la inceput intr-o aura mistico-religioasa.
Din toata acea abundenta de vegetatie, (si nu orice vegetatie ci iarba care denota belsug), din tot acel soare luminos dar care este domolit permanent de vant, prin curatenia si contrastul perfect intre tonurile de alb si de negru, prin cadrele perfect incarcate si echilibrate, razbate o mana divina, o grija de netagaduit. Interesant este ca toata aceasta pronie, in niciun moment nu poate fi discutata si mai ales, prin modul de filmare, nimanui, indiferent de confesiune sau credinta, nu ii poate trece nici macar prin minte sa nege existenta unei divinitati care se ingrijeste de toate.
Genialitatea regizorala consta in libertatea pe care Dreyer, un luteran practicant, o lasa fiecarui privitor in a crede. El nu incearca, asa cum fac mai toti regizorii, cand e vorba sa atace anumite idei, cu atat mai mult credinte, sa influenteze in niciun fel receptorul. La fel cum este si obiceiul confirmarii credintei in cultul al carui membru este, renasterea lui spirituala prin imagine este sesizabila cu ochiul liber. Pare ca descopera impreuna cu publicul miracolul religios cu fiecare scena pe care o filmeaza, cu fiecare film pe care il regizeaza.
Iar cu aceasta senzatie de libertate totala, ajungem la esenta acestei productii. CREDINTA. Marturisesc ca am apreciat dintotdeauna un film in care regizorul se joaca cu sentimentele mele, dar ca pana acum nu am mai intalnit pe cineva care sa imi manipuleze in acelasi fel si credinta. La inceput am fost ateu si martor la episoadele de nebunie ale lui Johannes. Apoi, odata cu evolutia povestii si a cresterii tensiunii, am devenit novice in a crede, ca spre final sa fiu convins si sa cred cu certitudine ca minunea se va produce. Urmeaza scena luciditatii cu acea replica "bine te-am gasit
TATA". Acest
TATA rade tot in calea lui si m-am trezit ca sunt mai necredincios decat eram la inceputul filmului. Iar jocul nu se opreste aici.
Minunata aceasta stiinta de a construi un om si de a-l demola printr-un singur cuvant. Cu siguranta este unica prin frumusetea ei in istoria cinematografiei.
Dupa tot acest periplu la care ne obliga pelicula, periplu prin noi insine, descoperim si semnificatia titlului "
Ordet" adica "
Cuvantul". Iar puterea este cu siguranta in
cuvant. Doar prin
cuvant stim ca in film exista o ferma de porci. Nu ii vedem ci doar ii auzim si asta e suficient. Tot prin
cuvant "vedem" si masina care este doar o lumina ce se prelinge pe perete. Prezenta mortii este sesizata doar de o singura persoana si simpla rostire a acestei prezente ne da fiori desi noi nu vedem absolul nimic ingrozitor.
Cuvantul este puterea si
cuvantul este sublim reprezentat, sau nereprezentat, depinde de optica fiecaruia, in acest film.
Un film monument, o piatra de temelie a oricarei culturi cinematografice, o prezenta obligatorie in orice culegere de filme patrimoniu.
Un 9,27!
Ps. Orice iubitor de film bun trebuie sa vada si sa identifice in acest film acea scena, unanim denumita de catre critici "probabil cea mai emotionanta scena din istoria cinematografiei". Si cu siguranta ca toti o vor repera cu usurinta.