The Walk (2015)
... sau cum imensitatea copleseste un suflet sensibil.
Cu aceasta meditatie as deschide orice discutie despre acest film extraordinar. Cred ca de aici incep si conflictele. Un conflict al personajului cu privitorul, un conflict al protagonistului cu cei ce il acompaniaza pe ecran si de ce nu, un conflict al scenariului intr-un mod literar inteles.
Totul pare o nebunie, o inconstienta, o aroganta pe care noi, spectatorii in genere, nu o putem explica sau nu ii vedem rostul. Cati dintre noii pot marturisi cu mana pe inima ca au trait alaturi de Philippe (Joseph Gordon-Levitt), ardoarea contemplarii albastrului absolut al cerului? Sau obligativitatea acelei reverente in fata propriului public. Sau chiar acea "chemare" a corzii care i-a ghidat destinul eroului? (ref. la episoadele in care Petit se intinde pe sarma sau in care, contrar tuturor normelor celor care fac echilibristica la inaltime, decide sa priveasca in jos).
O astfel de analiza asupra a ceea ce ni se proiecteaza ajuta la digerarea momentelor poetice si/sau filosofice, dupa caz, pe care le traieste Petit pe tot parcursul filmului. Par fortate la o prima vedere dar judecate din perspectiva firii artistice a eroului, totul este mult mai profund si mai real.
Ce mi-a placut mult la aceasta pelicula este umorul. Un umor rafinat, asezat cu grija, bine dozat si chiar estompat in unele momente, Astfel Zemeckis reuseste sa nu stirbeasca cu nimic din importanta evenimentului si nu lasa nici chiar zambetele sa prinda curaj pe fetele incordate ale privitorilor.
Fiind o repunere in scena a documentarului
Man on Wire (2008), filmul reuseste sa nu se incarce artificial de tensiune. In afara secventei de sub prelata, care pare totusi logica si firesc situata in decorul scenei de la ultimul etaj si care sigur nu a fost in desfasurarea reala a evenimentelor si posibil acel calcat in cui (in acest caz insa marturisesc ca nu sunt sigur de cat de real a fost evenimentul), regizorul nu apeleaza la standardele impuse de studiouri de a supratensiona atmosfera. Evenimentele la limita din turnul unde este Petit nu sunt, asa cum m-am asteptat, dublate de altele in celalalt turn, iar asta este bine si se simte bine.
Un mare plus, dar mare de tot, este efectul 3D. A fost filmul la care, in lipsa unei tensiuni reale, ce sa tina de actiune, (in fond stiam ca totul va decurge conform planului, ca doar protagonistul era bine, sanatos si ne povestea acele evenimente), am experimentat o incordare pe alocuri maladiva chiar. Haul care se căsca sub coarda intinsă intre cele doua turnuri, lentoarea pasilor filmati ca prim-planuri, dorinta protagonistului de a actua ca o multumire adusă acelora care il priveau, au fost atat de intens resimtite datorita acestui efect de spatialitate tri-dimensional incat, de multe ori oboseam mental. Simteam nevoia sa imi cobor privirea doar ca sa ma odihnesc psihic fie chiar si pentru o secunda. Simteam efectiv ca mi-am pierdut punctul de sprijin, echilibrul si simtul de orientare sau stabilitatea. De durerea de cap si de starea de ameteala de dupa nici nu mai povestesc.
Concluzie. Un
3D de exceptie, un film in
3D foarte bun, o proiectie
3D cum rar am vazut. Merita orice sacrificiu pentru a ajunge intr-o sala de cinema si a asista la acest eveniment mai rar decat aselenizarea asa cum spune si afisul
Un 8,07! Obligatoriu in
3D!
Ps. Multi se declara dezamagiti de filmele in 3D, dar se duc la cinema si se pun in ultimele randuri. Ce senzatii vreti sa experimentati de la acea distanta. E ca si cum te-ai uita la o poza? Pentru a experimenta cu adevarat acea imersie in film, incercati locurile de unde nu puteti vedea peste marginea ecranului cu privirea periferica, randul 1,2,3. E doar o sugestie amicala.
