ca tot vorbisem intr-un post recent de acest film....
From Here to Eternity (1953)
Este foarte greu sa abordezi intr-o discutie de gen review, un film clasic, cu atat mai mult un astfel de succes mult premiat si mult laudat. Totusi o sa incerc un fel de paralelism intre acele timpuri si modul in care este el perceput astazi.
Foarte interesant dupa parerea mea este ca filmul incepe oarecum anestezic. Nimic nu te pune in garda si nu te pregateste pentru un astfel de sfarsit si mai ales pentru importanta lui istorica. Fimul explodeaza la propriu in secventele lui de incheiere, senzatia simtita fiind cea ca pana si actorii par surprinsi de turnura pe care o iau evenimentele, lumea in general. (bineinteles ca surpriza protagonistilor este foarte normala in desfasurarea povestii, eu doar incercand aici sa fac o analogie ilara intre uluiala spectatorului si haosul de pe ecran).
Cunoscatorii vorbesc despre o ecranizare exceptionala, cu mult peste cartea care a stat la baza filmului. Nu stiu si nu ma pot pronunta in nume personal, atata timp cat nu am citit cartea si cu siguranta nici nu o voi face in viitorul apropiat. Asa ca trebuie sa aplec urechea la alte parerile avizate. Din ce am inteles, filmul este mai masculin, mai introvertit si renunta la vulgarul limbajului si al situatiei, lucru ce ii confera un caracter mai cavaleresc.
Oricum ar fi, rezultatul este unul incomensurabil ca valoare artistica. Acting-ul e perfect. Implicarea protagonistilor este una nemaiintalnita cel putin pana la acel moment. Un exemplu este cel al lui Sinatra care a solicitat expres sa i se atribuie un rol in acest proiect, cat de mic, iar cum bugetul filmului nu isi permitea un astfel de star in cast, Sinatra s-a multumit cu o suma modica de 8 mii de dolari. Iar contributia si aportul adus produsului final e imposibil de cuantificat in bani, indiferent care ar fi moneda despre care vorbim.
Drama, pentru ca trebuie sa deconspiram ca e vorba despre o drama, este ravasitoare. Tragedia dozata in portii mari atinge maxime dupa maxime chiar daca intr-un moment anume al filmului nu parea posibila o suferinta mai puternica decat cea la care era in acel moment supus protagonistul. Odata distrus un destin nimic nu tradeaza ca el mai poate sa isi amplifice suferinta. Dar aici e farmecul, asta daca putem numi farmec aceasta stiinta de a radiografia durerea.
Fred Zinnemann un maestu al genului drama si chiar al acestei asocieri de genuri drama-razboi, ne zugraveste un personaj principal atipic, rebel, suferind, nu fizic ci sufleteste, distrus interior si care isi accepta cu o anumita noblete loviturile harazite lui de viata. Iar viata nu pare sa fie zgarcita cu acest idealist soldat indragostit. Indragostit de armata, de principii si de un suflet la fel de chinuit ca si al lui.
Vazut prin standardele moderne, filmul nu isi pierde aproape deloc din mesaj sau atmosfera. In afara catorva scene teatrale, nimic nu este invechit sau sa tradeze cei peste 60 de ani pe care ii poarta atat de mandra aceasta productie. (cand spun teatral imi vine in minte nu atat acea secventa a sarutului inecat in spuna valurilor ci mai degraba acel preludiu al intrarii in mare a lui Milton, interpretat de Burt Lancaster; felul in care priveste, asteaptarea si apoi acea fuga studiata si tipica vremii - este oarecum comica daca e sa o raportam la cinemaul actual, un cinema tot mai realist, mai "true story").
Nota filmului ar trebui sa fie una imensa, pentru ca e clar ca in fata avem o capodopera a cinematografiei, dar eu personal ma impotmolesc in acele capricii ale protagonistilor, care sunt declansatoare de actiuni universal valabile. Adica nu pot sa sufar aceste tipologii de personaje, oarecum nobile in decizii si in gandire, cavaleresti in comportament si care dau dovada de o mandrie prost inteleasa, de un infantilism si de un orgoliu sinonim cu prostia. Aceasta vanitate ce nu se poate distinge de trufie este declansatoare de nenorociri. Iar daca se mai adauga si o ingamfare masculina inconstienta, care nu tine cont de consecinte, lipsa judecatii sau mai direct spus orgoliul prostesc este cel care iti vine in minte mai repede si mai usor decat virilitatea sau masculinitatea. Bineinteles ca filmul si problematica lui razbat dincolo de aceste mici imperfectiuni atat de uzitate in acele timpuri. Sa nu uitam ca "bad-boy-ul" facea ravagii in randul tinerilor acelor ani. Chiar varsta frageda a acestor oameni in devenire este graitoare, ...dar totusi.... Nimic nu poate justifica un astfel de comportament si apoi sa te surprinda dimensiunea consecintelor si suferinta. Poate de aia filmului ii lipseste tensiunea, pentru ca tuturor acestor manifestari comportamentale le poti intui usor urmarile, rezultatele. Insa tensiunea este inlocuita, cu succes putem spune, de grandoarea faptelor si mai ales a istoriei care marcheaza povestea.
In ciuda acestor impedimente personale, filmul este remarcabil si
o nota de 8,24 este normala.