Regression (2015)
Poate ca prost ca si catalogare a acestui film suna destul de dur. Dar standardul pe care si-l trasase singur Amenabar cu precedentele sale productii nu se pliaza deloc pe realizarea de fata. Unde mai pui ca si timpul de asteptare dintre proiecte, un 6 ani intre acest film si ultimul pe care il regizase,
Agora, sau de ce nu , 11 ani intre acesta si ultimul lui proiect cu adevarat bun si care il reprezinta intr-adevar pe regizoul spaniol,
Mar adentro.
Filmul este corect din toate punctele de vedere. Este o creatie de manual. Amenabar conducand acest proiect de parca i-ar fi fost frica sa nu cumva sa ii fie identificata vreo greseala pe undeva, vreo lipsa sau vreo nepotrivire. Insa toata aceasta grija fura tot farmecul filmului. Este prea previzibil si prea meticulos aranjat. Nu are amprenta autorului, nu are elemente unice. Nu ai de ce sa te indragostesti si de ce sa iti reamintesti.
E adevarat ca poveste nu ajuta deloc. Atat de normala si banala, pare "din vecini" inspirata parca, asa cum imi place mie s-o numesc. Iar daca e sa vorbim de deznodamant ... comunul atinge un maxim total nepotrivit pentru o pelicula.
Amenabar scoate practic tot ce se putea scoate dintr-o astfel de poveste. Pana la un punct chiar ne face sa credem ca suntem in fata vreunei capodopere. Deh, regresia asta la care tot luam parte e de vina. Apoi totul se complica si se incetoseaza si de aici intreaga lume se naruie.
Insa tensiunea este mentinuta magistral din punct de vedere regizoral, pana in fatidicile ultime 3 minute cand tot acest castel de sugestii, tot acest labirint pe care il sapa in mintea noastra a privitorilor se dezleaga sub forma unei iesiri ca si acea usa subreda de hambar. Dar cel mai rau e ca se constata ca tot timpul am fost in preajma acestei portite de scapare. Solutia era tot timpul langa noi, in spatele nostru, in lateral sau chiar in fata noastra. Sa nu innebunesti atunci?
Daca Amenabar si-a facut treaba corect, scotand mai mult decat s-ar fi putut din poveste, singura lui greseala fiind doar acceptarea acestui proiect, protagonistul filmului a fost de-a dreptul exceptional. Un Ethan Hawke fenomenal! Cu o prestatie cred, dintre cele mai bune pe care le-a demonstrat vreodata; acel sevraj pe care il traieste detectivul Bruce Kenner, personajul pe care il interpreteaza Hawke este de-a dreptul molipsitor. Probabil ca inducandu-ne si noua aceeasi stare maladiva si asteptarile noastre sunt la fel de zdruncinate ca si ale acestui detectiv atunci cand intrezarim adevarul.
De Emma Watson nu prea imi permit sa spun mai nimic. Apare sporadic, dar cand o face e in atmosfera filmului. Adica buna pana spre final. Oricum, timpul scurt pe sticla si mai ales personajul pe care il interpreteaza, personaj schitat doar de evenimentul in cauza dar si de cateva amintiri ce decurg din aceata investigatie, nu permit o evaluare cu ochi critic a prestatiei ei.
Spoiler:
Interesant de mentionat este si acea remarca de final. "...infricosator din toata aceasta poveste este ca noi am crezut-o...". Desi ea se adreseaza politistilor in calitatea lor de actori, nu ai cum sa nu o extrapolezi si asupra intregii audiente, dar mai ales a propriei persoane si sa incepi o analiza personala a felului in care poti sau te lasi influentat de astfel de lucruri.
Un film slab ca sa nu ma repet cu catalogarea din titlu,
un 6,16! Asteptam un alt nou proiect Amenabar poate peste inca 6, 11 sau cine stie cati ani.