Stranger Than Paradise (1984)
Pomenind in ultimul review despre acest film, mi-am auto-indus o pofta irezistibila de a-l reviziona.
Prima impresie, aceea ca am asistat la probabil cel mai interesant experiment cinematografic independent, mi-a fost reconfirmata si chiar "imbunatatita" daca e sa fiu sincer pana la capat.
Interesant e ca la data primei vizionari, fluiditatea ciudata a acestei povesti, spun ciudata pentru ca filmul poate fi acuzat de orice doar de cursivitate nu, mi-a ascuns practic toata tehnica de filmare, inclusiv acele cadre negre ce apar la trecerea dintre capitole.
Acum insa, la o privire mai atenta, aceasta
tehnica este sesizabila; dar doar sesizabila. Nu constituie in niciun moment o bariera sau o fracrura in senzatia de continuum care te acompaniaza pe toata durata proiectiei. Mai ales ca toate scenele sunt filmate dintr-o singura bucata, fara intreruperi si majoritatea cu camera fixa. In total 67 de astfel de scene ce variaza ca durata.
Asadar, in pofida faptului ca este declarata una dintre cele mai fractionate pelicule realizate vreodata, efectul de liniaritate si de spontaneitate de care este invadat filmul reprezinta o realizare remarcabila. Bine! Mai putin acele subcapitole, 3 la numar, care insa nu sunt ceva neobisnuit si deci le putem considera ca facand parte din naratiune.
La toata aceasta senzatie de prospetime si fluenta contribuie cu siguranta si felul in care protagonistii isi interpreteaza personajele. Cu o tinerete si cu o dezinvoltura molipsitoare, cele 3 personaje manifesteaza o forta de atractie si o carisma unica. Situatii normale de stanjeneala urmate de izbucniri dezinvolte si oarescum emotionante, au rolul de a implica publicul si a crea o senzatie de legatura cu "persoanele" carora proiectia le da viata. Totul este minunat si trist, sau vesel, melancolic sau asa cum spuneam stanjenitor. Intr-un cuvant cred ca este unul din putinele filme unde nu pot sa spun ca mi s-a creat o senzatie anume ci doar ca m-a transformat de la o scena la alta. Am fost pe rand exuberant pentru ca dupa doar cateva cadre sa fi devenit trist, deprimat, apoi iarasi sa fi redevenit pozitiv si tot asa. Cu toate acestea pot spune ca nici macar la revizionare nu am constientizat vreuna din aceste stari prin care am trecut ci pur si simplu le-am trait intru-un mod ciudat si involuntar.
Iar toate astea se realizeaza fara a apela la binecunoscutul efect empatic folosit in mai toate filmele bune si anume acea transpunere a privitorului in personaj. Nu! Aici poti ramane in afara scenei si totusi sa simpatizezi cu "locatarii" filmului.
Ca film per ansamblu? Pot spune ca impartasesc senzatia tuturor celor ce l-au caracterizat drept tineresc si reprezentativ pentru anii pe care ii zugraveste. Este un film cult al cinematografiei mondiale si cu siguranta o mica capodopera. Probabil unul dintre cele mai bune filme despre tineri si despre modul lor de viata.
Prin tematicile atinse universalitatea acestui film merge pana acolo incat nu exista public caruia sa nu i se adreseze. Poate fi vazut si ca road movie sau ca film ce trateaza imigrantii si de ce nu, ca film ce intruchipeaza visul american.
Un deliciu vizual si nu numai.
8,13! Superb!
Ps. si ca sa multumim si pe cei care cauta detalii tehnice, mai mult decat cauta produsul finit, cum aici aceste detalii sunt atat de clare si de bine utilizate, sa mentionez si eu macar in treacat aceasta incercare reusita,parerea mea, de a se demonstra atat de clar si de sincer teoriile artei cinematografice asa cum fusesera ele teoretizate de Bazin cu peste 4 decenii in urma. Acea plasare a spectatorului in decor, el neidentificandu-se cu nici unul dintre personaje, desi imersia lui in film este asigurata inca de la inceput, apoi importanta exteriorului cadrului surprins de camera, adica a lumii ce nu se vede dar este perceputa ca fiind permanent acolo, completand vizualul, reprezinta exemplificari ale definitiilor creatiilor cinematografice demne de consemnat in manual.