[robertsandu]

Sunt de acord cu afirmația lui Liviu, că de fapt definiția filmului presupune conceptul de manipulare a realității, inclusiv filmele documentare (simplul fapt că alegi să lași ceva la montaj, iar altceva alegi să ștergi, deja manipulezi materialul filmat pentru ca în momentul ăla decizi că vede și ce nu vede publicul, iar ăsta e un mod evident de ai influența/manipula opinia).

Mai există însă o formă de manipulare, în sensul că unele filme nu se sfiesc (chiar par foarte entuziasmate) să facă bani pe seama unor tendințe sociale despre care producătorii știu foarte bine că sunt nocive. Orice film are dreptul să trateze un subiect, oricât de abject, imoral, de prost gust, nesănătos etc. este, atât timp cât există o distanțare între film și subiectul tratat sau măcar o zonă cât de cât neutră. Mai pe scurt, omul nu trebuie să înțeleagă că filmul sprijină un asemenea comportament, iar anumite pelicule, pe legea mea, chiar asta dau senzația. Da, le-aș numi pe acelea manipulatoare. La fel le-aș numi și pe filmele gen Taken, care folosesc anumite prejudecăți pe care le au oamenii (de rasă, de sex, de ocupație ș.a.) pentru a schița cu ușurință niște personaje. Nu mai trebuie să arătăm nimic despre personajul X. Spunem doar că e un albanez, deja publicul știe exact cât îi trebuie pentru a-și da seama că tipul e nenorocit de tot. A se vedea personajele din filmele de acțiune, care aproape de fiecare dată vin din Rusia, Bulgaria, Albania, Slovacia, Serbia sau alte țări din astea. S-ar putea face o lucrare interesantă pe subiectul ăsta, pentru că pot să jur că prin anii 90, Rusia era destinația preferată a regizorilor pentru tipii răi. Recent, producătorii au lăsat-o mai moale cu rusnacii și au explorat zonele mai balcanice.


Lupul de pe Wall-Street e un caz interesant, în sensul că arată lucruri nocive -- ba chiar le și recunoaște puterea de atracție --, dar latura comică a filmului, precum și traiectoria personajelor se schimbă. La început ai tendința să-l invidiezi pe Belfort, iar dacă filmul mi-ar fi dat aceeași impresie până la final, l-aș fi găsit a fi doar o încercare aiurită a lui Scorsese de a ieși în evidență. Însă ceea ce la început pare ca un stil de viață de invidiat, se transformă spre final mai mult într-o senzație ciudată, născută din constatarea că Belfort e un om mare și mic în același timp. Dacă face ceva Scorseze cu filmul ăla nu e să manipuleze. De fapt ești mai sincer făcând un film precum Wolf of Wall Street, decât o dramă standard în care vii și spui din start că un astfel de stil de viață ca cel practicat de Belfort e complet indezirabil. Nu e, tocmai asta e problema. Din contră e foarte atractiv (discuția viața trăită în căutarea plăcerilor trupești vs viața trăită în căutarea fericirii prin virtute există de pe vremea lui Aristotel). Dacă pentru o porțiune din film ți-ai fi dorit să fii Belfort, deși știai cât de imoral este ca om, aș zice că filmul e o capodoperă. Lumea care îl consideră manipulator cred că a fost mai degrabă rușinată de faptul că s-a simțit bine văzând un film despre un om care s-a îmbogățit făcând rău altora.