Mies vailla menneisyyttä (2002)
aka
The Man Without a Past (2002)
O alta productie tipaca cinematografiei finlandeze in care se prezinta perfect caracterul dur al acestor oameni. Pronind de la o realitate dureroasa, cea a saraciei si a lipsurilor, filmul nu se concentreaza pe deplangerea situatiei in care se gaseste o mare categorie defavorizata a populatiei. Mesajul este de un pozitivism molipsitor. Cred ca asta este cel mai mare atu al acestui film. Faptul ca te provoaca sa lupti si nu doar sa speri ci sa stii cu siguranta ca odata si odata, lucrurile se vor schimba in bine. Dar totul este posibil atata timp cat si tu lupti pentru viata ta. Iar lupta pentru viata este laitmotiv aici. Lupta pentru o viata fizica - in spital; lupta pentru supravietuire - in incercarea de a dobandi un acoperis deasupra capului; pentru ca in final sa vedem si lupta pentru o viata mai buna, de ce nu, chiar pentru fericire.
Cel mai interesant mi s-a parut felul in care se reda acea raceala tipica nordicilor. Nicaieri nu o sa gasesti vreun resentiment sau vreo urma de recunostinta. E destul de impresionant acest aspect si impactul pe care il produce el asupra privitorului atunci cand reiese dintr-o ecranizare. Acesti oameni dintr-o bucata, care vorbesc putin, oameni retrasi si ganditori in permanenta, au o oarecare decenta de viata si de comportament cum nu prea suntem obisnuiti sa intalnim in realitate. (e chiar acel dialog de dupa insanatosirea "omului", in care multumeste sec pentru faptul ca a fost ingrijit, la care multumiri, gazda se arata uimita ca poate vorbi, pentru capa atunci nu il auzise niciodata spunand ceva. Iar replica imediata este: "Pana acum nu am avut nimic de spus."). Tacerea lor denota un fel de adevar suprem care a fost demonstrat deja, este arhicunoscut de toata lumea si deci nu mai e cazul sa-l rostesti si nici altceva de adaugat nu-si are rostul.
Tot din aceasta insusire neobisnuita a acestor oameni, face parte si lipsa numelui protagonistului. Pana in final nu stim cum il cheama, dar si mai important e ca nu i se spune in nici un fel. Nu isi revendica nici un nume, nici un apelativ desi este chiar sfatuit sa o faca. El nu are nume si punct! Totul este cinstit si simplu.
Asadar avem in fata un film foarte bun, o analiza reala a vietii dure a unei importante categorii sociale din Finlanda vremurilor trecute, dar care totusi in ciuda dificultatilor nu dezarmeaza. Spre deosebire de peliculele est europene care prezinta astfel de situatii punand accentul doar pe mizerie si pe umilirea protagonistilor, aici decenta si lupta pentru normalitate triumfa. Iar important e ca acest triumf nu se face cu o denaturare sau o spoire a realitatii, ci pur si simplu prin mesaj si prin pozitivism. O nota binemeritata
de 8,32!
Ps. Ca o gluma: bine ca in aceasta amnezie nu a uitat cum sa manance cu betele, ca mie nu-mi reuseste deloc.