Phone Booth (2002)
Un film simplu, relaxant, cu un buget de afise pentru un blockbuster. Cand spun relaxant nu ma refer la film ca la unul de divertisment ieftin. Nu! Ci la faptul ca este o productie pe care o privesti cu placere si care te captiveaza. Nu are o nu stiu ce tema care sa te impinga la meditatii ulterioare. Nu e un puzlzle incalcit si cu mai stiu eu ce conotatii morale. E un film simplu cu o actiune foarte trepidanta si foarte bine dozata care te va prinde inca din primele secunde (acele dialoguri geniale de la telefon in calitate de impresar).
Tensiunea pe care o creaza acest tip de desfasurare a actiunii, foarte bine gandita si transmisa publicului de catre regizorul Joel Schumacher, iti asigura o placere de parcurgere cum putine thrillere reusesc. Interpretarea pe care o face Colin Farrell este muuult peste ce ne-a aratat pana la acest film. Si unde mai pui ca tot filmul este numai si numai despre el. Totul se invarte in jurul lui, la propriu. El este static, filmat practic din toate unghiurile posibile.
Asta cred ca a fost minunat in acest film. Faptul ca platoul de filmare s-a redus la acea cabina telefonica. ATAT! Nimic mai mult. Astfel am vazut personajul principal in toata splendoarea lui, de la infumuratul Shu dintru inceputul filmului pana la resemnatul si umilul sot din final. Aceasta incarcerare a protagonistului si filmarea lui in permanenta duc la crearea unei legaturi intre spectator si actor, unica, stransa si atat de rara in cinematografie.
Un 8,00 din partea mea! Chiar mi-a placut mult ideea, actiunea si modul de prezentare.