Jacob's Ladder (1990)
Adesea se face comparatia acestui film cu Full Metal Jacket -ul lui Kubrick sau chiar cu A Clockwork Orange. Eu gasesc similitudini mai mari cu Apocalipsul Acum al lui Coppola. Acest stres post traumatic, aceste sechele lasate de razboi, ba chiar si testele facute acolo, se regasesc parca intr-o oarecare masura in cele doua.
Dar apoi vine si partea proprie acestui film. Acel zbucium pentru a deslusi realitatea. O lupta pentru a intelege, pentru a elucida misterul vietii si al mortii. Chinul pentru a distinge intre real si oniric. Insa are si o parte pe care eu o detest la acest gen de filme. Acea rezolvare a conflictului in ultimele cuvinte ale filmului, in acel monolog eliberator.
Un final pe care il anticipam, dar parca as fi apreciat mai mult daca, din tot acest puzzle de existente, de vieti, de timpuri as fi putut deduce gradual si singur acest deznodamant. Lamurirea finala nu face decat sa iti dea senzatia ca ai asistat aproape degeaba la cele doua ore de film. Ca acest film putea la fel de bine sa fie citit.
Am spun ca finalul este oarescum previzibil poate si datorita timpului la care urmaresc acest film. Probabil ca la timpul lui, in '90, filmul a avut un impact mult mai mare asupra privitorului. Dar acum, cu aceasta minte pervertita, asa cum imi place sa numesc experienta cinefila pe care am strans-o in decursul anilor, filmul este destul de usor de anticipat.
Totusi, in ciuda acestor neajunsuri, mai putin cel al intuitiei, acesta nefiind un argument pertinent care sa influenteze valoare, filmul reuseste sa te provoace la gandire, sa te determine sa faci apel la memorie, chiar sa iti readuci in prim plan cunostintele teologice si nu numai. Apoi mai e acea provocare la rezistenta a tot ce tine de macabru. Imagini dure, scene infricosatoare, flash-uri cu fiinte inumane.
Insa dintre toate, cred ca provocarea cea mai mare este aceasta a Scarii. Acest cumul de mesaje pe care le poate contine notiunea de scara si totodata pe care le poate ea inspira si transmite. Finalul vedem ca este efectiv o suire a acestei scari. Simplu, dar plin de semnificatii.
Si tot ca final, apreciez impunerea punctului de vedere al regizorului. Cum mai toate filmele de gen se termina in coada de peste, sau si mai si cu 3 sau mai multe posibile directii, in cazul de fata filmul are un singur si explicit final. Astfel Adrian Lyne isi provoaca publicul la a cauta intelesuri ale povestii, ale elementelor inserate in poveste, decat sa se piarda timp cu posibile finaluri alternative. Astfel se creste intensitatea filmului.
Un film nu prea pe gustul meu, insa un film bun, provocator.
Un 7,28!