[mirodoni]

Am revenit, dar pentru scurt timp.
Au apărut multe comentarii pe care le-am citit în mare grabă. Constat că se discută pe lângă subiect, ceea ce nu este foarte rău, pentru că apar informații prețioase, de la persoane documentate. Dar ideea pe care o lansam eu, dincolo de titlul topicului, era că, indiferent de tipul de film, pentru public sau de artă, filmul românesc are prea puțini spectatori români, pe de o parte, iar pe de altă parte, sunt filme cu o mie de spectatori, cu 10 mii de spectatori sau cu 100 de mii de spectatori. De ce?
În ultima categorie intră cele care au văzut... ursu`!

Concluzia este că filmul românesc nu se adresează spectatorului. Dar nu în sensul că nu este „film pentru public”, ci în sensul că nu este credibil, nu este convingător, subiectul nu prezintă interes. Fiecare judecat la categoria din care face parte!
La 18 milioane de români, orice film românesc ar trebui să aibă cel puțin 100 de mii de spectatori. Cu o condiție: să fie bine făcut, indiferent cărei categorii de spectatori se adresează.
Se dădea vina pe „comunism”! Atunci era o regulă care a fost abandonată: regula celor 3C. Ce vrei să spui, Cum vrei să spui, Cui te adresezi. Aș mai adăuga și Cu ce scop!

Concluzia mea, acceptată doar parțial, era că scenariștii independenți nu au acces la evaluare. Prima, și nu singura dintre cauze.
Am să mă adresez din nou lui Liviu, care mă evită. Credeam că face parte din sistem, dar el zice că nu.

S-a pornit de la o premisa aparent nevinovata ca sa se arunce cu si mai mult noroi (a cata oara?) in anumiti regizori. Cum ca vezi, ei nu ne accepta scenariile noastre bune si fac filme dupa alea proaste ale lor (ceea ce probabil e cazul de multe ori, dar tare frumos ar fi de s-ar concentra pe exemplele alea). Mai mult, se ignora evidentul, faptul ca majoritatea artistilor adevarati sunt si scenaristii propriilor filme, pentru ca asa are si sens, tu stii mai bine despre ce vrei sa vorbesti prin filmele tale. Exceptii de scenaristi importanti care au colaborat cu regizori adevarati probabil sunt de numarat pe degete, iar atunci cand exista probabil in general au colaborat cu regizorul si n-au trait in lumea lor. Mie imi vine in minte numai Tonino Guerra cand ma gandesc la un astfel de scenarist.

Eu nu am pomenit decât titluri de filme. ulterior, în discuții a apărut și numele regizorului. Nu am interesul să arunc cu noroi în regizorii noștri consacrați și nici în filmele lor. Eu spun o realitate care este de domeniul evidenței. Nu are importanță dacă eu scriu sau nu scenarii!
Apare aici o fractură logică, expresie des folosită acum.
Spui că „tu știi mai bine despre ce vrei să vorbești în filmele tale”. Cine, scenaristul, nu?
Deci scenaristul spune Ce are de spus. Nu face el filmul, pentru că nu știe Cum. Regia de film este o altă meserie.

Nu am timp acum, dar sunt alții foarte bine documentați care îți pot dovedi cu nume concrete că este invers decât spui tu. În majoritatea filmelor celebre, poate chiar marea majoritate, regizorul nu este și scenarist. Chiar și în filmele românești mai răsărite de acum, am mai spus-o, regizorul este doar co-scenarist.
Dor la noi este moda „filmului de autor”, luând, desigur, un model dintre puținele străine.
Repet, mă refer la filmele celebre, nu per total!
Pe de altă parte, eu nu puneam problema unui scenarist profesionist care să scrie scenarii pentru toți regizorii români.
Eu consider că, într-o viață, un scenarist nu poate scrie decât un singur „cel mai bun scenariu al său”. Nu e obligatoriu să fie primul dintre scenariile scrise, dar nici ultimul.
Așa cum nu poți mânca două ouă pe stomacul gol, pentru că al doilea deja nu mai e pe stomacul gol!
Regizorii noștri consacrați, deja s-au consumat, din punct de vedere scenaristic. Au scris ce au avut de scris.
Dacă ar regiza „cele mai bune scenarii” ale altora, ar deveni celebri.

Dacă am discuta la concret, cum am mai propus, dar degeaba, am putea vedea ce mare importanță ar avea dacă regizorul ar fi altul decât scenaristul sau producătorul.
De exemplu, scenaristul scrie o replică, sau creează o situație falsă, sau neconvingătoare.
Când face regia, totul i se pare firesc, pentru că el a scris, iar filmul iese prost.
Dacă îl dă unui regizor, acesta îi spune că ceva nu merge, chiar fără să-și dea seama ce. Asta dacă ajung să lucreze împreună. Dacă nu, respinge scenariul și citește pe al altuia, până îl găsește pe cel mai bun.
Astfel, poate dor unul din zece scenarii ale unui scenarist ajunge pe ecran, dar cel mai bun, pe când așa, toate scenariile unui regizor ajung filme, dar nu toate bune.

Dau un exemplu concret. Unora le-a displăcut profund avortonul din filmul 4,3,2. L-am văzut la tv pe Mungiu spunând că i-a fost foarte greu să se hotărască cum să procedeze. Dacă nu l-ar fi arătat,i s-ar fi reproșat că nu l-a arătat.
Dacă scenaristul ar fi fost altcineva, poate ar fi găsit o soluție de compromise. Eu i-aș fi dat una: să-l arate doar 3 secunde. Poate mai există și altă rezolvare cinematografică!

Sau în „Filantropica”... Profesorul spune: …și mi-a zis du-te-n pizda mă-ti! Și atunci am divorțat.
Dacă i-ar fi spus: Tot țăran ai rămas!, replica ar fi definit exact situația. Adică soția lui îl considera tot țăran, pe el, care era profesor și se considera scriitor. Evident că nu mai putea conviețui cu o astfel de persoană!

Sau în „Closer to the Moon”. Un personaj evaluează șansa de a nu fi prinși după furtul banilor la 5%. Astfel, s-a mai spus asta pe aici, totul cade în derizoriu, spectatorul nu mai vede niște eroi, ci niște proști sinucigași. Iese neconvins din sală și nu mai promovează filmul.
Păcat, pentru că este o realizare cinematografică, deși nu foarte românească, pe care nu o mai pot compara decât poate cu „Actorul și sălbaticii”, căruia, într-adevăr, nu-i pot găsi chichițe de acest fel!

Si-mi displace profund critica pe care o primesc pentru ca vorbesc despre lucruri neplacute. Look around, majoritatea filmelor premiate au subiecte asemanatoare, sub o forma sau alta. Si exista si motive, pentru ca pana la urma ele au multe de spus despre lumea in care traim, si in loc sa aruncam totul sub pres si sa ne prefacem ca totul e in regula, mult mai sanatos mi se pare ca lucrurile alea sa fie discutate.

Problema nu este că aceste filme vorbesc despre lucruri neplăcute, ci cum vorbesc despre lucruri neplăcute.
Și atunci, în cazul filmului românesc, de ce să ne prefacem că totul este în regulă? Nu ar fi și aici mai sănătos ca lucrurile acestea să fie discutate?

Spui că ai revăzut cu plăcere „Aferim!”. Ai citit comentariul de la topicul respectiv?
Sunt convins că toate observațiile acelea, și mai sunt încă multe altele, le consideri nimicuri. Dar dacă aceste „nimicuri” ar fi lipsit, sau ar fi fost înlocuite cu mici „perle cinematografice”, nu cumva filmul ar fi luat „Ursul de aur”? Dacă le arăți, înseamnă că arunci cu noroi în regizor pentru că nu ți-a citit scenariul tău?!
Și că veni vorba, scenariul nu este numai al lui Jude, cum nici „Poziția copilului” nu este scris doar de Netzer! Așa că, teoria ta, și nu numai, cu artistul adevărat, nu prea stă în picioare.

Ai spus de cel puțin 3 ori că această discuție despre filmul românesc nu are sens.
Chiar nu are, dacă nu am reușit, așa cum am sperat, să implicăm oameni din sistem.
Credeam că, cel puțin pentru început, se vor implica cei care încă figurează oficial pe Forum cu anumite atribuții, mă refer la Gloria și StefanDo.

Dar, deocamdată, între noi fie vorba, marți, 21.04.2015, rulează la Cinema Studio București două filme românești de la ora 19.oo: „Rețeaua” și „Autoportretul unei fete cuminți”.
Cine are curajul să vină?