[sigalia]

intotdeauna am avut senzatia ca acelora care le duduie mintea de desteptaciune, habar n-au sa aprinda ochiul aragazului, sau sa apese pe butonul masinii de spalat rufe.

ma refeream la capacitatea omului de adaptare la o situatie data (poate chiar una extrema) si intotdeauna am apreciat pe cei care au astfel de deprinderi (mosteniri de familie sau invatate la scoala vietii), fiindca am ajuns la concluzia ca, in mare parte, astea sunt lucrurile care te ajuta sa treci mult mai usor prin viata.

Sunt in asentiment cu tine.
Exista oameni care in timp acumuleaza o cantitate imensa de informatii pe care le proceseaza perfect gratie unui mental organizat fara fisura.Ei ajung sa traiasca si sa inteleaga viata foarte bine,dar doar la modul abstract.In ipostaza de protagonisti,atunci cand ar trebui sa puna in practica macar parte din aceste acumulari raman corijenti.E vorba de o dezvoltare unilaterala,excesiva,aproape maligna a unei dimensiuni ,respectiv cea intelectuala, in detrimentul altora, precum afect sau capacitatea de a se implica in concret, in experiente altfel simple,banale,dar fundamentale pentru devenirea umana.

Problema nu se reduce la butoane ; dupa cateva incercari oricine va nimeri corect tastatura electrocasnicelor.Ideea este ca amputarea,de cele mai multe ori inconstienta a anumitor parti din propria fiinta,evitarea unor lucruri sub pretextul de " a nu gresi,sau de a nu suferi", te arunca cumva in afara vietii.
Iar trasaturi precum intransigenta sau aroganta ,marca a “spiritelor inalte “, se doresc o forma de putere personala compensatorie.Ele sunt de fapt expresia slabiciunii si poate a durerii ca …” undeva, lipseste ceva”.