[mirodoni]

Tema era „De ce nu merg românii la filme românești”
Cifrele vin să arate cât este adevăr și cât impresie falsă.
Nu e vorba despre câți vorbitori de limba spaniolă sunt în lume, sau de limba română, ci de faptul că un film românesc are o sută de mii de spectatori în România, iar altul nici o mie. Adică de o sută de ori mai puțin!
Dar putem depăși această raportare. Chiar i-am propus lui Liviu o altfel de abordare, dar nu m-a luat în seamă.
Nu aș vrea, însă, generalități de genul: nu toate filmele „de artă” sunt reușite.
Să-mi arate, din cele două liste postate de mine, care sunt acele filme „de artă”?
Nu cred că ar fi chiar „offtopic”!
Dar ar trebui definit „filmul de artă”. Cineva aprecia sub 500 de spectatori!

Se spune că Brâncuși l-a surprins pe un țăran privind îndelung „Coloana Infinitului” și l-a întrebat ce vede. Țăranul a răspuns: E ca viața. Ba te stânge, ba te mai lasă un pic, iar te mai strânge, iar te mai lasă. Până într-o zi, când, pac, s-a terminat.

O operă de artă nu este cu atât mai valoroasă cu cât este înțeleasă de mai puțină lume, cum foarte des se spune, ci cu cât fiecare îi găsește o interpretare.

Filmul „de artă” trebuie să exceleze prin utilizarea mijloacelor cinematografice, iar „cinematografic” înseamnă „a scrie cu lumină, cu imagine”. Nu cu vorbe!
Care dintre filmele din liste nu au fost accesibile pentru că s-a făcut abuz de „mijloacele de exprimare cinematografică”?

Concluzia că românii nu sunt în stare să facă filme bune, nici de artă, nici pentru public, cred că nu este corectă. Eu cred că avem regizori capabili de așa ceva, cu condiția să nu lucreze după scenariile lor. Sau să nu strice scenariile altora doar ca să fie co-scenariști!
Din păcate, la noi nu se respectă „separația atribuțiilor”.
De exemplu, în cazul filmului „D'ora”, interpreta principală este și scenarist, și regizor, și producător . Rezultatul este un film de artă, sau o catastrofă?

Eu cred că vinovat este producătorul. Sau, mai bine zis, cauza este lipsa unor producători autentici. Mai precis, lipsa marketingului, iar „sistemul” este cel care permite așa ceva.