[mirodoni]

Nu, C.Chevara! Înseamnă că scenariul era deja gata pentru că îl terminasem acum 10 ani. Înseamnă că acum 10 ani eram suficient de „matur” și suficient de exigent.
Referindu-mă strict la scenariul premiat, ca discuție, îți pot spune că l-am scris în 10 zile.
Subiectul, însă, îl aveam în cap de mulți ani. Apoi, un an de zile am tot intervenit asupra lui. După un timp, l-am citit ca și cum ar fi fost al altuia. Iar am intervenit! Abia apoi l-am prezentat la concurs.

La alt scenariu am scris 2 ani, apoi 2 am tot șters.
Pentru că înțeleg că scrii scenarii, pot să-ți mai spun câteva lucruri, așa la modul didactic, deși nu știu la ce nivel ești.
Când te apuci să cioplești în marmură, stabilești ce vrei să faci. Un ou de prepeliță, unul de găină, de gâscă sau de struț. De obicei, se începe cu „prepeliță”. Eu așa am procedat. Cu nivelul respectiv am ajuns de la faza de scenariu la cea de film. Abia apoi mi-am propus mai mult. Scenariul câștigător este la categoria „gâscă”, zic eu. La „struț” nu am avut posibilitatea să concurez, ca să-mi dau seama dacă am reușit.
Problema multor filme românești de lungmetraj este aceea că se umflă abuziv oul de prepeliță pentru a ajunge la alt nivel. Apar, însă, serioase fisuri!
Aici mă refer la „Colivia” lui Sitaru, care a devenit prin umflare și diluare în același timp, „Domestic”. Sau „Câinele japonez” al lui Jurgiu.

„Când mă compar, sunt mulțumit, când mă analizez, mă detest!”, a spus... Nu mai menționez cine, că va zice Djinjis că mă compar cu personalitatea respectivă .
Ca să scrii scenarii, trebuie să vezi toate filmele românești.
Și nu mă refer numai la lungmetraje, ci și scurtmetraje, inclusiv filmele studenților de la UNATC.

Când analizezi un film, trebuie să-l judeci în funcție de ce și-a propus autorul, nu cum l-ai fi făcut tu, sau cum ai vrea tu să fie. Adică, dacă și-a propus să fie de „găină”, analizezi dacă a reușit, nu-i reproșezi că nu e de „gâscă”!
Poți evidenția neregularități, pete, fisuri, dar nu-i poți reproșa că nu e sferic, pentru că sfera reprezintă perfecțiunea.
Pe de altă parte, ar fi chiar plictisitor ca toate filmele să fie „sferice”.
Forma ovoidală, nu eliptică, depinde de personalitatea cineastului, chiar mai mult decât conținutul.
Această formă este unanim acceptată, cel puțin deocamdată, nu are rost să tinzi spre alte forme, cum ar fi cea cubică, așa cum a încercat Porumboiu cu filmul „Când se lasă seara peste București sau metabolism”.
La scurtmetraj se mai acceptă, se numește „film experimental”.

Ce mă deranjează pe mine în critica de film este că se încearcă umflarea artificială a unor „ouă” în funcție de cui aparțin, sau ce premii au luat în străinătate.
Se ajunge astfel de la „prepeliță” direct la „gâscă” sau de la „gâscă” ceva mai răsărită la „brontozaur”.

P.S. Văd că a postat și Djinjis.
Sincer să fiu, speram la un tratament special, că doar ne cunoaștem de atâta timp.
Ai întors-o bine cu Proust, ca la Ploiești.
Acum, vorbind serios, un scenariu este altceva. La el mai lucrează ulterior un regizor și mulți alții.
Chiar dacă am scris un scenariu acum 10 ani, deja am avut grijă să nu-l fixez definitiv în timp și spațiu. Iar dacă timpul acțiunii ar fi chiar momentul în care l-am scris, e treaba regizorului și a celorlalți.