pentru cultura lor cinematografica.
In the Name of the Father (1993)
Sa incepem cu ... inceputul, adica chiar cu genericul de deschidere. Cantecul compus special pentru a facilita primul contact cu filmul, ce poarta semnatura lui Bono si care urmarit si ascultat pentru prima oara pare o avalansa de notiuni, idei si propozitii fara logica si fara noima, capata dupa o prima vizionare a acestui film, sens si profunzime, transformandu-se sub urechile noastre, intr-un sinopsis al peliculei, foarte bine realizat prin acele jocuri de cuvinte ce pareau inteligibile inainte si prin constructiile pe care le consideram aleatoare intr-o prima faza. Tot acest intro este realizat pe ritmuri irlandeze. Dupa umila mea parere, cred ca e cea mai buna melodie compusa special pentru un generic de deschidere a unui film. Geniala compozitie si genial Bono!
Aici puteti asculta aceasta compozitie incredibila, dar recomand in prealabil sa vizionati filmul. O sa intelegeti mai apoi de ce. (
https://www.youtube.com/watch?v=X9m1b_7H6zk )
Acum despre film. Are 7 nominalizari la Oscaruri, care bineinteles ca pentru "cunoscatori", asta nu inseamna nimic, (stiti vorba aia romaneasca, "noi nu facem filme pentru tinichele", rostita chair deunazi de un ilustru castigator de un premiu la un festival de film la care probabil ca a fost inscris cu forta...),dar eu cred ca o astfel de performanta de a obtine atatea nominalizari, reprezinta totusi o incununare si o recunoastere a acestei productii ca fiind una de referinta pentru cinematografie.
De aceea, chiar acest review il realizez ca un apel adresat tinerilor cinefili de a parcurge si acest film, ce obligatoriu trebuie sa fie bifat de oricine apreciaza o realizare aproape perfecta din toate punctele de vedere. Cu un joc actoricesc impecabil, nu degeaba in film avem privilegiul sa il urmarim pe cel mai galonat actor al tuturor timpurilor, - sectiunea actor principal -, Daniel Day-Lewis, dar nici ceilalti actori nu fac doar figuratie. Fiecare contribuie cu intreg talentul lui pentru a realiza aceasta capodopera.
Scenariului nu am cum sa ii cunosc gradul de acuratete in ceea ce relateaza despre Gerry Conlon si simtamintele acestuia si nici nu il vom sti vreodata. Cunoastem doar detalii despre evenimente si despre cronologia in care acestea se petrec, iar din aceasta perspectiva, filmul modifica unele dintre ele, dar per total, se poate spune ca este o adaptare extrem de bine scrisa. O importante deosebita o are participarea lui Gerry Conlon insusi la realizarea scriptului, iar acest amanunt da o veridicitate acelor trairi si stari pe care Gerry le-a simtit pe perioada detentiei.
Filmul are mici clisee introduse pentru a tusa tonurile dramatice, mai mult decat era necesar, dar nici acestea nu afecteaza prea mult povestea si perceptia asupra ei. Doar dau o usoara senzatie de incarcatura ... teatrala, nederanjanta, din fericire. (un exemplu ar fi mentiunea ca in realitate tatal si fiul nu au impartit niciodata o celula asa cum prezinta filmul).
Regia este profesionista si atat. Jim Sheridan nu este vreun vizionar sau vreun artist cu sclipiri, insa in creatiile sale face totul dupa manual. Mai mult, permite actorilor principali sa se manifeste liber, sa faca risipa de talent, ceea ce e o mare bila alba si chiar o stiinta in fond, atata timp cat nu pare ca prin aceasta libertate, ar pierde filmul din mana. Asa "netalentat" cum il acuza unii ca ar fi, Sheridan are in cv putine filme, dar majoritatea cu o greutate ce altora nu le reuseste decat o data in toata cariera. (ex:
My Left Foot: The Story of Christy Brown (1989),
The Field (1990), acest
In the Name of the Father (1993),
In America (2002) sau de ce nu,
Brothers (2009)).
In concluzia acestui review o sa mai repet indemnul catre generatia noua de devoratori de filme si iubitori de cinema si o sa le recomand acestora, inca o data, acest film extraordinar. Vizionati-l si revizionati-l! Nu o sa regretati!
Nota 8,67!