Reprise (2006)
Un film aparte, straniu, despre o poveste simplista, cu pretentii dar care nu arata mai nimic in materie de analiza a artistului, a creatiei, a efortului creator, a decaderii, a ... nimic.
La o prima vizionare pare un film ieftin, mai mult decat independent, un fel de proiect universitar realizat de stundenti. Se foloseste o metoda neobisnuita de a face conturarea personajelor. Pur si simplu se intrerupe cursul narativ si se introduc acele colaje cu niste imagini ciudate care au o patina nefireasca, arhaica, comunista, efect gresit introdus pentru o creatie provenind dintr-o tara nordica.
Acest mijloc de a creiona un personaj trezeste senzatia de lipsa totala de mijloace. Lucru ciudat, tinand cont ca la un moment dat asistam la o scena a unui accident, scena destul de costisitoare ca filmare, sunt sigur. Deci buget exista.
Filmul nu exploateaza mai nimic din potentialul ce evident l-ar fi putut specula. Nu prezinta in niciun fel drama geniului sufocat de propriul succes, nu prezinta sub niciun aspect prietenia pusa la incercare de succesul-insuccesul celor doi, chiar daca despre acest aspect se tot bate moneda la mai toate review-urile, si la fel, nu prezinta de nicio maniera eforturile depuse pentru a crea o opera. Pur si simplu o carte se scrie si atat.
Mai e si povestea de dragoste. Ciudatica si ea. E o poveste banala, nici ea speculata la adevarata-i importanta, terminata ca un mariaj de interes, rudimentar. Se ajuta reciproc: ea are grija sa isi ia el pastilele si sa se imbrace, el ... probabil asigura un trai decent deoarece este un copil de bani gata. Sentimentele apar, dispar, se transforma, ajungand in final sa fie atat de amestecate incat la acea criza de nebunie, chiar nu mai ai cum sa vezi un viitor normal al unor sentimente normale. De acolo inainte e dementa si atat.
Iar finalul pare ca trage o șapă peste intreaga evolutie a relatiei respective in incercarea de a o reintroduce in peisaj, mai prostuta, mai imaculata si ca si cand nimic nu s-a intamplat. Despre ce vorbim?!
Un film care nu m-a impresionat, fara sentiment, fad, fara sclipiri, chiar daca abordeaza teme ce necesitau acele sclipiri. Un film care nu a lansat cariere, care nu a avut, as putea spune, niciun impact asupra viitoarelor proiecte ale regizorului, ale actorilor; nimic. Ba din contra. Stiu ca o sa primesc exemplul lui
Oslo, 31 de agosto (2011). Sa fim seriosi! Un singur film in 5 ani si acum in 2015 inca unul, nu socot ca 2 filme in 10 ani reprezinta o lansare de cariera pentru regizorul Joachim Trier.
Un 6,47!